Patru persoane din Bangladesh, oprite în momentul în care voiau să intre pe teritoriul României
Patru cetăţeni din Bangladesh au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Răducăneni când încercau să intre ilegal în România, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi. Potrivit Agerpres, cei patru transfugi au traversat râul Prut cu o barcă, fiind identificaţi de poliţiştii de frontieră pe raza localităţii Zberoaia din judeţul Iaşi.
Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră: "Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi identificarea persoanelor, care au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor, deoarece nu aveau documente de identitate asupra lor. În urma verificărilor efectuate, împreună cu poliţiştii de frontieră din Republica Moldova, colegii noştri au stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Bangladesh, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 23 şi 25 de ani, beneficiari ai unei forme de protecţie în Republica Moldova".
Oficialul ITPF Iaşi a precizat că, la cercetări, tinerii au declarat că au încercat să intre ilegal în România cu intenţia de a ajunge în Italia. Cei patru cetăţeni din Bangladesh sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrarea în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, ei fiind predaţi autorităţilor din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor.