Patru kilograme de droguri, confiscate în Bistrița-Năsăud. Detalii surprinzătoare din anchetă - FOTO
Patru kilograme de droguri, în valoare de 400 de mii de lei au fost confiscate în urma unui flagrant în Bistrița-Năsăud, potrivit realitateadebistrita.net.
Polițiștii de la Crimă organizată împreună cu procurorii DIICOT au descins în locuințele a patru persoane, bănuite că se ocupă cu distribuirea și comercializarea drogurilor. Toate cele patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar două dintre ele au fost arestate pentru 30 de zile.
„În urma audierilor, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T- B. T. Bistrița-Năsăud a dispus reținerea pentru 24 de ore a patru persoane. Față de două dintre acestea a fost dispusă arestarea pentru 30 de zile, celelalte două urmând a fi prezentate, în cursul zilei de azi, 12 august, Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
În urma investigațiilor efectuate, doi bărbați de 27 și 33 de ani, ambii din Bistrița, ar fi procurat și transportat fără drept, în vederea comercializării, substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive.
Aceștia au fost prinși în flagrant delict, iar în urma controlului autovehiculului, au fost descoperite și indisponibilizate 4.028 grame de substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive și suma de 120 de euro și 5.200 de lei. Valoarea de piață drogurilor este de aproximativ 400.000 de lei.
Ulterior, polițiștii din cadrul S.C.C.O Bistriţa și procuroriiDIICOT Bistriţa – Năsăud au efectuat 4 percheziții domiciliare, de unde au mai fost ridicate sumele de 6.300 de lei și 2.840 de euro.
Polițiștii și procurorii continuă cercetările, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.