Patru instituții publice, luate cu asalt de procurorii DNA! Percheziții de amploare în trei județe
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează mai multe percheziții, miercuri dimineață, în județele Botoșani, Iași și Neamț, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind infracţiuni de corupție. comise în perioada 2013 - 2016.
Descinderile au loc în 12 locații, dintre care patru sunt sedii ale unor instituții publice, iar opt sunt sedii ale unor persoane juridice.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, acțiunea DNA vizează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi Neamţ şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi.
Ancheta ar avea loc într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.
"În cursul zilei de 07 iunie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații din care patru sunt sedii ale unor instituţii publice din județele Botoşani, Iaşi şi Neamţ‚ iar opt sunt sedii ale unor persoane juridice", se arată într-un comunicat remis de DNA.