MENIU

Patru alimente pe care nu este bine să le consumi reîncălzite! Pot provoca afecţiuni digestive grave

Un obicei deprins din copilărie ne împinge să gătim în cantităţi mai mari de fiecare dată, că doar nu gătim să mâncăm o singură dată, ci să avem şi pe mai târziu. Există, totuşi, câteva alimente pe care nu este indicat să le consumăm reîncălzite, după ce au fost gătite. 

Legumele sunt cap de listă, deoarece specialiştii ne recomandă să consumăm legumele imediat după ce au fost gătite, astfel ele îşi pierd din beneficii. În cazul în care avem o cantitate mai mare pe care trebuie să o depozităm, acestea trebuie să fie congelate.

Alimentele ce conţin uleiuri vegetale nu trebuie să fie reîncălzite, deoarece pot duce la boli grave de inimă, atac de cord sau cancer.

Carnea de pui conţine foarte multe proteine, tocmai de aceea se alterează foarte mult în momentul în care este reîncălzită. Carnea de pui nu ar trebui să fie reîncălzită după ce a fost gătită şi nici nu este recomandat să fie consumată rece. Totuşi, specialiştii recomandă folosirea acesteia în salate sau sandvişuri, rece.

Orezul este un alt aliment pe care nu ar trebui să-l reîncălzeşti după ce a fost gătit. Specialiştii recomandă să gătim doar cantitatea de orez pe care dorim să o consumăm, deoarece consumarea acestuia după ce s-a răcit, poate duce la probleme digestive destul de grave.

Mai multe articole despre:
carne alimente legume orez ulei alimente reci