MENIU

Patronul unei firme de tractări auto, reţinut după ce ar fi agresat sexual mai multe fetițe

Patronul firmei de tractări auto "Îngerii Galbeni" din Timişoara, Răzvan Sorin Nedelcu, este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara după ce ar fi agresat sexual mai multe fete cu vârste între 9 şi 11 ani. El a fost reţinut după ce a fost prins la Moraviţa, când încerca să plece din ţară.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, procurorii au dispus începerea unei anchete penale faţă de Răzvan Sorin Nedelcu, patronul firmei de tractări auto "Îngerii Galbeni", pentru corupţie sexuală, două infracţiuni de agresiune sexuală şi participaţie improprie la agresiune sexuală, scrie News.ro.

Anchetatorii arată că, în 11 august 2011 şi 16 decembrie 2011, Răzvan Sorin Nedelcu, însoţit de o femeie, ar fi abordat, la Timişoara şi Arad, trei fete în vârstă de 10, 9  şi 11 ani, sub pretextul că sunt medici, şi ar fi exercitat acte de natură sexuală asupra acestora, profitând de imposibilitatea lor de a-şi exprima voinţa, în scopul producerii de materiale pornografice.

"Totodată, în data de 16.12.2011, pe raza municipiului Arad, inculpatul ar fi determinat-o, cu intenţie, pe minora C.D.-A. să săvârşească acte de natură sexuală faţă de minora V.A.-A., tot în scopul producerii de materiale pornografice", se arată în comunicat.

Potrivit procurorilor, Nedelcu a încercat să plece din ţară luni seara, pe la Punctul de Trecere a Frontierei de la Moraviţa, spre Serbia, după ce fusese dat în consemn la frontieră. Alături de el se afla şi o femeie. Poliţiştii l-au ridicat de la frontieră şi l-au reţinut.

El urmează să fie prezentat, în cursul zilei de marţi, cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.

În luna noiembrie 2015, Nedelcu a fost reţinut, apoi pus sub control judiciar o perioadă, în urma unui incident petrecut într-o parcare privată din Timişoara. Atunci, un profesor universitar s-a baricadat în propria maşină, care urma să fie ridicată de firma de tractări auto "Îngerii Galbeni". Pentru susţinerea cadrului universitar s-au adunat în acea parcare mai mulţi tineri, dar şi Poliţia, precum şi patronul Răzvan Sorin Nedelcu. În timpul scandalului, Nedelcu a urcat în autoturismul său şi a demarat, lovindu-i pe câţiva dintre cei care îl susţineau pe profesorul baricadat în maşină.

Atunci, poliţiştii l-au căutat pe Nedelcu timp de mai multe ore, iar ulterior acesta s-a predat, spunând că plecase pentru că s-a speriat de mulţimea furioasă.

Mai multe articole despre:
agresiune abuz