Patronul firmei care a efectuat deratizările din Timișoara a fost reținut
Patronul firmei care a efectuat deratizările în două blocuri de locuințe din Timișoara a fost reținut, informează Realitatea Plus.
Un bloc de pe strada Mioriţa, din Timişoara, a fost evacuat, după ce au fost constatate trei decese, doi copii şi o persoană adultă, locatari ai clădirii. Reprezentanții ISU Banat au descoperit urme slabe ale unei neurotoxine.
Poliţia Timiş a deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul deratizării dintr-un bloc din Timişoara, de pe strada Mioriţei, în urma căreia trei persoane au decedat şi mai mulţi adulţi şi copii au ajuns la spital.
"În urma primelor verificări s-a stabilit că este vorba despre o societate comercială care a efectuat activităţi de deratizare. S-a mers pe acest fir, am căutat să vedem dacă au mai fost şi alte locaţii unde s-au mai efectuat deratizări, am identificat că mai sunt şi altele două în afară de acest bloc. În continuare facem cercetări, este ancheta în derulare, este dosar penal sub supravegherea unui procuror pentru ucidere din culpă", a declarat luni seara, într-o conferinţă de presă, şeful IPJ Timiş, Alin Petecel.
În acelaşi context, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Cornelia Malac, a precizat că firma care a efectuat deratizarea în bloc, la solicitarea locatarilor, săptămâna trecută, trebuia să anunţe populaţia vizată.
"Substanţele utilizate trebuie să fie autorizate sanitar, fitosanitar şi vom verifica acest lucru. Va trebui să ne deplasăm şi la firma care prestează aceste servicii pentru a verifica spaţiile de depozitare şi condiţiile în care sunt deţinute aceste substanţe. În primul rând, firma care a făcut deratizarea trebuia să anunţe populaţia, să anunţe public populaţia. Trebuie să verificăm dacă a făcut acest lucru. Firma şi administratorul au fost interogaţi de procurori, astfel că activitatea noastră a fost astăzi îngreunată. Noi trebuie să verificăm şi condiţiile locaţiilor unde vor fi transportaţi cei evacuaţi", a afirmat dr. Cornelia Malac.
Şeful ISU Timiş, Lucian Mihoc, a detaliat în conferinţa de presă, că în jurul orei 12,40 a primit o informare din partea UPU SMURD Timişoara, că în timp foarte scurt s-au înregistrat trei decese.
"A fost o suspiciune de intoxicare, fapt pentru care operativ la adresa respectivă am trimis un echipaj CBRN (chimic, biologic, radioactiv şi nuclear) pentru a afla clasa de substanţe. A fost evacuat întregul imobil (parter şi patru etaje) cu 200 de apartamente. În urma efectuării primelor cercetări chimice, efectuate de ofiţerul specialist împreună cu echipajul CBRN, s-a constatat că între etajele III-IV era prezenţa slabă a unei substanţe neurotoxice. S-a descins şi în celelalte apartamente unde s-au înregistrat şi cele 3 decese, unde s-au constatat prezenţa slabă a substanţei neurotoxice, iar la etajul III un nivel mediu de substanţă neurotoxică. Echipajul CBRN mai efectuează cercetări şi la alte două locaţii indicate unde vineri s-a efectuat o deratizare/dezinsecţie de către o firmă, iar procesul verbal întocmit de firmă arată că s-au folosit următoarele substanţe: deadină (100 grame), cipermetrină (concentraţie 6,85%), tetrametrină (concentraţie 1,25%), coformulad şi raticid rodex pastă. Activitatea efectuată de firmă în data de 14 noiembrie a fost făcută la solicitarea asociaţiei de proprietari, noi făcând această primă cercetare în domeniul chimic. Nu s-a constatat prezenţa de substanţe radioactive sau alte substanţe", a afirmat şeful ISU Timiş.
Potrivit acestuia, primele măsuri operative luate de ISU Timiş au fost evacuarea întregului imobil, transportarea persoanelor către UPU ale Spitalului Judeţean şi Municipal, continuarea ventilării tuturor spaţiilor, iar la faţa locului se efectuează cercetări de către reprezentanţii Poliţiei şi ai Parchetului.
Şeful UPU a Spitalului Judeţean Timiş, dr. Mihai Grecu, a precizat că numărul celor internaţi este o cifră în dinamică, acum fiind internaţi trei adulţi la Spitalul Judeţean, soţul pacientei decedate, tatăl unui copil internat la spitalul de copii şi încă un adult.
"Bărbatul nu este în stare foarte gravă, dar se poate înrăutăţi, dacă ţinem cont de modul în care a evoluat starea pacientei, de aceea rămâne internat la ATI pe compartimentul toxicologie. Sunt simptome digestive, nespecifice, care nu anunţă nimic foarte grav. Simptomatologia celor doi copii care au decedat a fost diferită: unul a fost cauza stopului cardiorespirator obstrucţia aeriană (înecare cu lapte, n.r.), la celălalt un diabet; sunt simptome diferite şi se manifestă diferit în funcţie de vârstă. Aşa că până astăzi nu s-a putut face legătura între aceste evenimente. În momentul în care soţul femeii care a decedat a ajuns la spital cu aceleaşi simptome şi am aflat că şi soţia şi copilul şi că în acelaşi imobil a mai existat şi o altă persoană care a decedat, în acel moment s-a declanşat această activitate de a securiza oamenii care locuiesc de aici, de a identifica toxicul şi apoi de a-i trata pe cei care locuiesc aici", a explicat Mihai Grecu.
În prezent, mai sunt internaţi şi trei copii la Spitalul "Louis Ţurcanu" din Timişoara, conform Agerpres.
În blocul unde locuiau cei decedați și cei care s-au îmbolnăvit au început verificările reprezentanții ISU Banat cu o unitate specială de detectare a substanțelor chimice, biologice și nucleare.
Ei au descoperit, între etajul trei și patru, urme slabe ale unei neurotoxine, scrie realitateadetimis.net
La etajul trei, într-un apartament au fost descoperite urme medii de contaminare cu aceeași substanțe. Pe firul unor informații primite privind o deratizare posibil eronat făcută s-a ajuns și la două localuri din oraș, care au fost închise pentru a fi verificate.
Cazul dezinsecției de la Timişoara. Ministerul Sănătății anunță o anchetă
Din blocul cu probleme au fost evacuați 58 de locatari, cărora li se va asigura cazare peste noapte, pentru că nimeni nu mai are voie să se întoarcă în imobil până pompierii nu constată că acesta este sigur.
Reacția primarului Nicolae Robu la tragedia din blocul toxic de la Timișoara
După ce vestea nenorocirii care i-a lovit pe locatarii unui bloc de pe strada Miorița din Timișoara s-a răspândit, primarul Nicolae Robu a postat pe Facebook un anunț referitor la cele întâmplate.
“CONDOLEANȚE
familiilor îndurerate de pierderea celor dragi în nenorocirea abătută asupra imobilului de pe str. Miorița, nr. 8.
Am aflat cu cutremurare că doi copii, unul de 9 zile și unul de 3 ani și mama acestuia din urmă și-au pierdut viața în urma nerespectării normelor în vigoare de către persoane iresponsabile implicate în procesul de deratizare ce a avut loc pe casa scării și în subsolul blocului în care locuiau. Desigur, e în derulare o anchetă și probabil va urma un proces judiciar care va stabili responsabilitățile și pedepsele conexe, dar asta nu-i poate readuce la viață pe cei decedați! Este inadmisibil ca lucruri cu asemenea consecințe potențiale să fie tratate cu atâta superficialitate de unii semeni ai noștri! Ei trebuie exemplar pedepsiți!
La ora actuală, sunt 8 adulți și 9 copii internați și ce ne dorim cu toții este ca toți să treacă încercarea cu bine! Sunt prea mulți trei decedați, și-așa, e prea mult și când o singură ființă umană își pierde viața!
Pentru că oameni fără o minimă conștiință până și în fața unei asemenea tragedii încearcă să puncteze politic, vreau să spun răspicat: Primăria nu are nicio implicare în ceea ce s-a întâmplat, NU PRIMĂRIA A FĂCUT, NU PRIMĂRIA A DISPUS acea deratizare și nici nu avea cum să facă așa ceva, totul petrecându-se pe un domeniu privat, nicidecum pe domeniul public!
În situația dată, din respect față de familiile îndoliate, eu, actor politic fiind, refuz prezența în talk show-uri și în orice fel de emisiuni în care sunt prezenți politicieni, pe tema nenorocirii abătute asupra unor concitadini!”, a precizat el.
Șefu IGSU Raed Arafat a declarat, luni, la Realitatea Plus, că s-a activat Departamentul pentru Situații de Urgență și toți locatarii sunt transferați către UPU, cu două microbuze, pentru investigații de urgență.
"15 apeluri au fost începând de sâmbătă, de la ora 8.00 dimineaţa, de la aceeaşi adresă. La primul copil, de 10 zile, s-a presupus că ar fi fost înecat cu lapte. Apoi un al doilea copil de trei ani a murit şi acum şi mama acestuia din urmă. Nu se ştie exact cauza, aşteptăm rezultatul autopsiei”, a declarat Florin Crişan, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Timiş, informează News.ro.
La Instituția Prefectului Timiș a avut loc un Comitet Județean pentru Situații de Urgență tocmai pe marginea acestui caz, de pe strada Mioriței nr. 8, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș efectuează verificări la fața locului.
In urma ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență s-au dispus următoarele măsuri:
-evacuarea/relocarea întregului imobil parter plus 4 etaje – 200 de apartamente;
-evaluarea medicală a tuturor persoanelor din imobil la cele 2 spitale din Timișoara;
-cazarea persoanelor in spatiile identificate la nivelul municipiului Timișoara;
-asigurarea apei potabile de către Consiliul Județean Timiș;
-centralizarea datelor referitoare la adresa Miorita 8, Timișoara din partea STS și UpU pentru a identifica eventuale alte persoane afectate;
-executarea primei cercetări CBRN cu echipajele ISU Timiș și ISU Bihor;
-executarea primei cercetări chimice la alte două locații identificate de IPJ Timiș;
– activarea grupei operative a ISU Timiș și deplasarea punctului de comanda mobil;
Detalii pe Realitatea de Timișoara
Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu