MENIU

Patronul companiei Yildiz Entegre neagă prezența în elicopterul care a aterizat la Mamaia

Acționarul principal al companiei Yildiz Entegre, Ismail Hakki Yildiz, precizează că nu a fost în elicopterul care a aterizat în fața unui club de fițe din Mamaia, eveniment relatat în presă în prima zi a minivacanței de 1 Mai. Realitatea.net a preluat informația eronată, prin urmare publică mai jos un drept la replică. 

”Compania Yildiz Entegre a suferit prejudicii de imagine incomensurabile ca urmare a vehiculării în presă a numelui acționarului său principal ca protagonist în scandalul generat de aterizarea unui elicopter în stațiunea Mamaia. Așa cum a fost fals relatat de publicația Cancan.ro, acționarul companiei turcești în România a coborât din elicopter pentru a particpa la una dintre petrecerile organizate în stațiunea Mamaia.

Precizăm că, în momentul incidentului, actionarii principali ai companiei nu se aflau în țară, prin urmare nu puteau participa la o petrecere organizată într-unul dintre cluburile de la malul mării.

Considerăm că lipsa de informare a jurnaliștilor de can can a adus prejudicii grave companiei și acționarului său principal prin atribuirea de etichete precum “sultanul parchetului”. Prezența în Româna a celui mai mare investitor din județul Argeș și bunele sale intenții nu ar trebui să fie afectate de lipsa de documentare și de dorința de a genera știri incendiare.

Ne preocupă și ne îngrijorează rapiditatea cu care publicațiile și televiziunile de știri au preluat această știre fără a verifica identitatea membrilor grupului care a coborât din elicopter în fața clubului. Viralizarea acestei știri fără a ni se cere de către jurnaliști un punct de vedere este un mod îngrijorător în care modelul “fake news” poate afecta o companie”, precizează un comunicat trimis de reprezentanții Yildiz Entegre.

Mai multe articole despre:
Mamaia Yildiz Entegre Ismail Hakki Yildiz