Patriotismul economic, narativul de partid al guvernelor PSD - Ciolacu a reinventat programele lui Năstase și Ponta
Naționalismul economic a fost propus de către toate guvernele PSD de după Revoluție. Pornind de la programul ”Fabricat în România” al lui Adrian Năstase, până sloganul ”Mândri că suntem români” al lui Victor Ponta sau inițiativele ultra-populiste și anti-globalizare ale lui Liviu Dragnea și guvernele sale, viziunea economică a social-democraților a fost mereu una patriotică. Acum a venit rândul lui Marcel Ciolacu să propună o viziune axată pe patriotism economic și pe produse făcute de români.
Adrian Năstase - fost premier, 21 decembrie 2000: „Va fi un program românesc și va fi programul nostru și acest program va fi utilizat ca fundament cu fondul monetar internațional și UE”.
Victor Ponta, fost premier - 9 mai 2014: „Sunt convins că dovedim că suntem buni români, suntem buni europeni şi putem să fim mândri că suntem români şi nu ne mai uităm de fiecare dată la alţii, spre Vest, la cum arată un spital, la cum arată o şcoală, la cum arată o fabrică. Încet-încet, România redevine o ţară importantă, devine o ţară europeană şi ăsta e mesajul cel mai important”.
Sorin Grindeanu - 4 ianuarie 2017: „Îmi doresc o țară normală, îmi doresc o țară în care anormalul să fie o excepție, în opinia mea este ca politicienii aleși să respecte ce au promis în campaniile elctorale”.
Liviu Dragnea - decembrie 2018: „Numai o voce puternică, numai un grup de patrioți, numa oameni care au curaj și care și iubesc țara mai mult ca orice pe lume pot face lucru ăsta. Să le spună tuturor că România nu acceptă să fie o țară de mâna a doua în UE. Nu acceptăm să fie confundată cu slugărnicia. În România intră alimente pline de otravă, pline de chimicale. În continuare, România este invadată de produse contrafăcute, produse cu otrava de alimente și produse care au calitate inferioară”.
Marcel Ciolacu - premierul României: „În plan economic, cred cu tărie că trebuie să schimbăm perspectiva. Trebuie să începem să producem mai mult și mai bine AICI, la noi acasă, cu bani europeni. Patriotismul economic va transforma economia dintr-o economie bazată pe consum din import într-o economie bazată pe producție.