Patrick Mouratoglou își recunoaște vina în scandalul de dopaj al Simonei Halep! Mărturia care poate schimba verdictul
Patrick Mouratoglou a declarat, într-un clip publicat pe contul său de Instagram, că își asumă responsabilitatea pentru că Simona Halep a fost prinsă dopată.
Patrick Mouratoglou a publicat vineri seară un clip video pe contul său de Instagram prin care și-a recunoscut vina în contextului suspendării primite de Simona Halep pentru dopaj.
Românca a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, urmând ca aceasta împreună cu avocații ei să vină cu probe puternice pentru a reduce perioada de suspendare sau chiar de a răsturnat decizia.
„Sunt încrezător pentru viitorul Simonei Halep, după apelul făcut la TAS, deoarece e un tribunal independent. Am putut stabili de unde a venit contaminarea. Deci noi i-am propus să ia colegenul și l-am cumărat de la o companie.
S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar îmi asum responsabilitatea pentu ce s-a întâmplat, întrucât e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am cumpărat acest colagen.