MENIU

Patriarhul Daniel, un nou mesaj către români: "Avem nevoie de pace şi unitate"

Patriarhul Daniel

După o lungă tăcere în zilele care au urmat tragediei din clubul Colectiv, când 32 de tineri şi-au pierdut viaţa şi niciun preot ortodox nu şi-a făcut simţită prezenţa iar Patriarhia nu a transmis niciun mesaj de întărire familiilor îndoliate, Preafericitul Daniel comunică tot mai des cu enoriaşii revoltaţi.

Mii de credincioşi s-au rugat joi seara, la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preafericitul Patriarh BOR, pentru pace şi unitate, pentru cei trecuți la Domnul și pentru însănătoșirea celor aflați în spitale în urma tragicului accident de săptămâna trecută din București.

Patriarhul Daniel a făcut un apel la pace și unitate, în țară și în Biserică:

„Avem nevoie de pace şi de unitate. Avem nevoie de pace în Biserică, avem nevoie de pace în societate, dar şi de comuniune, de unitate, ca să putem săvârşi binele unii cu alţii, nu unii împotriva altora. De aceea, în aceste zile, Biserica doreşte să fie o slujitoare, un factor al păcii sociale, aşa cum prevede şi legislaţia noastră, dar mai ales cum ne cere Mântuitorul Iisus Hristos".

Potrivit agenţiei de presă Basilica, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, și Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos şi Paraclisul Maicii Domnului.

Mai multe articole despre:
Patriarhie patriarhul Daniel