MENIU

Patriarhul Daniel, mesaj cu ocazia zilei de 6 decembrie: „Sfântul Nicolae - model de dăruire şi mărturisire, ocrotitorul şi binefăcătorul celor mici”

Patriarhul Daniel: „Sfântul Nicolae - model de dăruire şi mărturisire, ocrotitorul şi binefăcătorul celor mici”

Viaţa Sfântului Nicolae nu este doar o istorisire, ci o mărturie a lucrării lui Dumnezeu în lume, prin oameni, de-a lungul veacurilor, fiind considerat ocrotitorul şi binefăcătorul celor mici, apărătorul celor nedreptăţiţi şi sprijinul celor lipsiţi de ajutor, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

„Viaţa Sfântului Nicolae nu este doar o istorisire, ci o mărturie a lucrării lui Dumnezeu în lume, prin oameni. El ne arată că adevărata bogăţie a sufletului constă în dărnicie sau generozitate, iar adevărata măreţie se descoperă în smerenie. Generozitatea sa, care a rămas cunoscută în întreaga lume, a fost mai mult decât un act izolat de binefacere, a fost un mod de vieţuire în comuniune cu semenii aflaţi în nevoi. Prin exemplul său, generaţii întregi de creştini au învăţat că iubirea de aproapele presupune a fi permanent în căutarea ajutorării celor care se află în nevoi; că ţine de fiecare comunitate şi epocă să promoveze solidaritatea şi iubirea darnică”, a spus joi seară Patriarhul Daniel, la spectacolul „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor, la Palatul Patriarhiei.

Potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române, Întâistătătorul BOR a evocat, în mesaj, actele de milostenie ale Sfântului Nicolae.

„De-a lungul veacurilor, Sfântul Nicolae a fost considerat ocrotitorul şi binefăcătorul celor mici, apărătorul celor nedreptăţiţi şi sprijinul celor lipsiţi de ajutor. Ne amintim de actele sale de milostenie: salvarea fetelor sărace de la o viaţă umilitoare, eliberarea celor condamnaţi pe nedrept, hrănirea poporului în vreme de foamete şi apărarea dreptei credinţe la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325). Toate acestea mărturisesc despre o viaţă creştină în care Evanghelia este trăită în fapte, nu doar propovăduită, iar „credinţa este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6)”, a arătat Patriarhul.

Preafericirea Sa a evidenţiat că Sfântul Nicolae ne învaţă să ne ridicăm deasupra egoismului.

„Pentru noi, cei de astăzi, Sfântul Nicolae este o chemare la mărturisirea credinţei în mod concret, prin faptele noastre, în mijlocul provocărilor societăţii contemporane. Trăim într-o lume marcată de individualism şi egoism, de goana după bunuri materiale şi de o uitare crescândă a valorilor duhovniceşti. În acest context, exemplul Sfântului Nicolae ne învaţă să ne ridicăm deasupra egoismului, să cultivăm dragostea faţă de aproape şi să împărţim cu cei aflaţi în nevoi darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu. În faptele sale de milostenie, Sfântul Nicolae nu a oferit doar daruri materiale, ci a făcut vizibilă bunătatea lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, o iubire milostivă aducătoare de bucurie. La fel, fiecare dintre noi, inspirat de exemplul lui, poate deveni un vestitor al compasiunii şi al comuniunii fraterne”, a spus Patriarhul.

El i-a îndemnat pe copii să trăiască în iubire şi sinceritate, să fie buni şi generoşi.

„Dragi copii, Sfântul Nicolae este mai mult decât chipul blând al Moşului care aduce daruri; el este un prieten sfânt al sufletelor voastre, un Părinte care vă îndeamnă să trăiţi în iubire şi sinceritate, să fiţi buni şi generoşi, să creşteţi în dialog şi conlucrare. Ne rugăm Sfântului Nicolae să vă călăuzească în viaţă, să vă dăruiască pace, curaj şi bucurie. În această perioadă binecuvântată, să ne lăsăm inspiraţi şi întăriţi de exemplul lui, pentru a deveni, la rândul nostru, făclii aprinse de iubire darnică în mijlocul oamenilor. Vă dorim tuturor mulţi şi binecuvântaţi ani, cu sănătate, lumină şi fericire”, a transmis Patriarhul Daniel.

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscop al Mirelor Lichiei, este sărbătorit de Biserică în ziua de 6 decembrie.

Mai multe articole despre:
patriarhul daniel sfantul nicolae