Patriarhul Daniel, în topul bugetarilor de lux. Salariul său este cât al președintelui Senatului
Una dintre personalitățile ce polarizează în România atunci când vine vorba de veniturile bugetarilor de rang înalt este Patriarhul Daniel, liderul Bisericii Ortodoxe Române. Cu un salariu care rivalizează cu cel al președintelui Senatului, el se află în topul bugetarilor de lux, generând dezbateri aprinse în rândul opiniei publice privind modul în care sunt alocate resursele financiare ale țării.
Patriarhul Daniel se află în topul bugetarilor din România, cu un salariu egal cu cel al președintelui Senatului, dar ceva mai mic decât al președintelui țării.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel, este cel mai bine plătit șef de cult din România, cu un salariu lunar de 23.920 lei (brut), în 2023, cu circa 50% mai mare față de 2020, de exemplu.
La această sumă se adaugă o indemnizație de 21.840 de lei (brut) pentru funcția de Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, adică cam cât câștigă un ministru.
Spre comparație, Klaus Iohannis, președintele României, are un salariu lunar brut de 24.960 de lei, începând cu data de 30 septembrie 2022. Un consilier prezidențial câștigă cam cât șeful Statului, adică 21.840 de lei brut, iar un consilier de stat – 16.640 de lei brut, potrivit datelor publicate de Administrația Prezidențială, în 2022.
Premierul României încasează lunar un salariu de 24.000 de lei brut, în vreme ce un ministru primește 22.000 de lei lunar brut (cifre valabile pentru 2022). Toate aceste salarii nici nu se compară cu cât primește Mugur Isărescu, șeful BNR, care în 2020, de exemplu, încasa lunar 80.530 lei net pe lună.
Dacă vă întrebați cine plătește salariul de mitropolit, acesta este asigurat din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, după cum a declarat în trecut conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel.
Patriarhul Daniel spune că o parte importantă din veniturile sale este donată către angajații cu salarii mici din Administrația patriarhală. De asemenea, șeful Bisericii se arată interesat și de haine și cărți pentru care alocă sume importante.
Nu în ultimul rând, Patriarhul Daniel a contribuit cu o sumă generoasă la construcția mănăstirii din satul natal – Dobrești din județul Timiș.