MENIU

Patriarhul Daniel, DECORAT de președintele României cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”

Patriarhul Daniel a primit Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”

Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor i-a înmânat marţi Patriarhului Daniel, din partea preşedintelui Klaus Iohannis, Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, pentru implicarea Bisericii în promovarea memoriei şi valorilor naţionale.

„Este o bucurie că se recunoaşte contribuţia Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul veacurilor la păstrarea şi cultivarea identităţii şi unităţii naţionale. (…) Este o bucurie, pentru că este oferit acest semn al preţuirii preşedintelui României pentru Biserica Ortodoxă Română în ziua Sfântului Apostol Andrei, care este Ocrotitorul României şi, în mod semnificativ, ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, precede Ziua Naţională a României”, a declarat PF Daniel, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.

„Am avut o cooperare foarte rodnică între stat şi Biserică, între slujitorii Bisericii şi patrioţii români de-a lungul timpului, dar mai ales în 1918. Iar în 2018, la o sută de ani, am avut o bucurie în plus, şi anume aceea de a realiza sfinţirea altarului Catedralei Naţionale, care a fost de asemenea un ideal din timpul Regelui Carol I, apoi al Regelui Ferdinand şi susţinut de Biserică”, a spus Patriarhul Daniel.

 Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” a fost acordată de Președintele României „dorind a răsplăti meritele Bisericii Ortodoxe Române, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării și promovării memoriei evenimentelor și participanților la înfăptuirea unității naționale și a statului român modern, contribuind la apărarea și perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire”, se arată în brevetul semnat de Președintele Klaus Iohannis.

Mai multe articole despre:
patriarhul daniel mesaj decorat