Pastila pentru suflet. Pilda zilei, 18 februarie: Nașterea lui Eminescu
Pastila pentru suflet. Pilda zilei, 18 februarie: Nașterea lui Eminescu
Pastila pentru suflet. Pilda zilei, 18 februarie: Nașterea lui Eminescu
Pe vremea când Dumnezeu cu Sfântul Petru umblau pe pământ, sub chipul unor moşnegi gârbovi, i-a prins noaptea în câmp, iar odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. Și tot rătăcind ei în întuneric, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.
Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate şi au răspuns: - Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn, şi el a început să dea porunci, dar cu blândeţe: - Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă de apă proaspătă. Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte...
Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe, şi i-au ospătat, şi i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutui şi a busuioc.
A doua zi dimineaţă iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-a urat drum bun.
Şi cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de Dumnezeu:
- Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
- Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petru, c-ai văzut că nu erau nevoiaşi!
- Doamne, fă ceva, fă-i ca să-şi vadă măcar o dată sufletul!
- Să-şi vadă sufletul spui, Sfinte Petre?
- Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela de acolo...
- Bine, Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.
.... Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.
Citește mai multe pe realitateaspirituala.net.