Pastila pentru suflet - Pilda despre mutarea stâncii

Gândul zilei

„Cu rugăciuni  neîncetate să ne întărim viața! Să nu ne stea în cale nici o piedică! Nimeni nu ne poate împiedica de suntem cu mintea trează!” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Știai că?

Octoihul este o carte bisericească destinată cultului ortodox, ce conține cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri, fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschin în secolul  al- VIII-lea. Cel mai vechi octoih în manuscris în limba slavonă tipărit în România, este Octoihul lui Macarie (1510).

Pilda zilei

Un om dormea în coliba lui, când, dintr-odată, într-o noapte,  coliba s-a umplut de lumină și i-a apărut Dumnezeu. Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru El și i-a arătat o stâncă mare din fața colibei. I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut. Mulți ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclintit. În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o degeaba. Tocmai când bărbatul era mai descurajat, adversarul lui Dumnezeu (diavolul) a decis să-și facă apariția în gândurile plictisite ale acestuia :”De atâta timp împingi piatra și ea nici nu s-a clintit”. Așa omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată munca lui va fi un eșec. Aceste idei l-au deprimat și descurajat pe bărbat.
Diavolul i-a spus: “De ce te distrugi singur pentru asta? petrece-ți timpul făcând doar un efort minim și te vei simți mai bine”. Bărbatul ostenit tocmai așa își propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage și să-și spună păsul lui Domnului. “Doamne, a spus, am muncit mult și greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acuma, după atâta timp, nu am reușit să mișc piatra nici cu jumătate de milimetru. Ce am greșit? De ce am eșuat?” Domnul i-a răspuns înțelegător:
“Prietene, când ți-am cerut să-Mi slujești și tu ai acceptat, ți-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai și făcut. Niciodată nu am spus că aștept ca tu să o miști. Sarcina ta era doar să împingi. Și acum vii la Mine obosit spunând că ai eșuat. Dar chiar asta e realitatea?
Privește la tine. Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele e vânjos și bronzat, mâinile îți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice.
Te-ai dezvoltat mult și capacitățile tale sunt peste ce te-ai fi putut aștepta să ai.
Adevărat, nu ai mișcat stânca. Dar vocația ta a fost să Mă asculți și să împingi, ca să-ți pui la încercare credința și încrederea în înțelepciunea Mea. Ceea ce ai și făcut. Acuma Eu, prietene, voi muta stânca!”
___
Câteodată, când auzim cuvântul Domnului, avem tendința să ne folosim gândirea noastră pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, Domnul nu ne cere decât simpla ascultare și încredere în El. Cu toate că noi credem că prin credință mutăm munții, de fapt tot Domnul este Cel care îi mută din loc. Nimic în viața aceasta nu este întâmplător, totul este proniat de Dumnezeu! Tu, omule, doar fă ceea ce ți s-a încredințat să faci, iar El va plini toate pentru tine și prin tine! Dacă faci un lucru din greu și zăbovesc să apară rezultatele înseamnă că e nevoie să te desăvârșești, să te întărești acolo. Uneori ne luptăm ani grei cu o patimă și parcă Dumnezeu nu aude, El care într-o clipită o poate alunga, dar ne lasă să luptăm tocmai pentru a ne întări și a toci acea patimă cu sârguință, ca ea să nu mai poată reveni. Cea mai mare bucurie pe pământ este aceea când vom înțelege marea iubire a lui Dumnezeu pentru noi!

Citiți mai multe pe realitateaspirituala.net.