Pastila pentru suflet - Pilda așteptării
Rugăciunea zileiRugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul„Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătești pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu. Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!” Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin!”
Gândul zilei
„Atunci când facem fapte bune pentru sfinți, creștem în virtuți și ne apropiem mai mult de Hristos. În același timp, sfinții se roagă pentru noi și ne ajută să ne îndeplinim misiunea noastră duhovnicească.” – Sfântul Nectarie din Eghina
Știai că?
Zi aliturgică, fără liturghie; aliturgice sunt zilele când, după tradiția veche a Bisericii, nu se săvârșește Sfânta Liturghie, nici chiar în mănăstiri. Aceste zile sunt: Vinerea Patimilor, când Iisus a fost răstignit și îngropat (în popor se mai numește și Vinerea Seacă); luni și marți din prima săptămână a Postului Paștilor; miercuri și vineri din Săptămâna Brânzei (ultima săptămână până la lăsatul secului de Paști); vinerea dinaintea Crăciunului și a Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea și atunci se fac numai slujbele Ceasurilor și Vecernia. În zilele aliturgice se postește chiar cu ajunare deplină. În Bisericile ortodoxe se săvârșește o singură liturghie într-o zi. În tradiția ortodoxă, nu se admite decât o singură liturghie pe zi într-o biserică, fiindcă numai una a fost Sfânta Jertfă a lui Hristos, Biserica Ortodoxă din Grecia a îngăduit, în 1957 (prin Hotărârile Sinodului Bisericii Greciei), săvârșirea a două sau chiar a trei liturghii în aceeași zi, în aceeași biserică („Mitropolia Olteniei“, Craiova, 1962, 2-3, p. 255.
Pilda zilei
AȘTEPTÂND PE DUMNEZEU
Era o zi tristă de iarnă. Un băiat de 7-8 ani, singur și tremurând de frig, stătea pe o bancă, în parcul orașului. Îi era tare frig, căci hainele de pe el erau foarte subțiri, iar pantaloni aveau două găuri mari la genunchi. Buzele îi erau vinete de frig și fața slabă îi era galbenă ca ceara. Plângea din când în când și privea spre Cerul acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulțe persoane, fără să le pese de el. După o vreme, un domn bătrân s-a apropiat de el și l-a întrebat părintește:
– Ce faci aici, micuțule? Aștepți pe cineva?
– Da, domnule, răspunse copilul. Aștept pe Dumnezeu, să vină să mă caute.
– Ce vrei să-i spui? Că ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori?
– Nu, dar anul trecut El a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele meu mai mic, ca să-i aibă în casa Lui, în Cer. Iar ieri, la spital, mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo, și că Dumnezeu nu mă va părăsi în niciun fel. Acum, adăugă el în lacrimi, n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, atâta vreme de când mă uit în sus la Cer, să văd dacă vine Dumnezeu, dar nu văd nimic. Totuși, Dumnezeu va veni sigur, dacă-L mai aștept nițel. Nu e așa, domnule?
– Da, copile dragă, zise domnul, podidindu-i lacrimile. Nimeni nu așteaptă în zadar pe Dumnezeu! El m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine; nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii copilașului străluciră de bucurie și fața lui.
„Știam eu, zise el, că Dumnezeu va veni sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni! Dar cât ați întârziat pe drum, și cât a trebuit să vă aștept!”
CEI CARE CRED ÎN DUMNEZEU ÎN CHIP CURAT SI SINCER, ȘI DIN TOATĂ INIMA, ACEIA NICIODATA NU RĂMÂN FĂRĂ RĂSPUNS !!!
Citiți mai multe pe realitateaspirituala.net