MENIU

Pascal Bruckner își lansează în premieră mondială prima piesă de teatru la UNDERCLOUD

Scriitorul francez Pascal Bruckner își lansează în premieră mondială prima sa piesă de teatru, scrisă anul acesta și intitulată "Crăciun la palat", în cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor remis marți AGERPRES, piesa de teatru, o comedie politică de situație, care face aluzie la Franța contemporană, dar ale cărei implicații sunt valabile pentru orice context, inclusiv pentru cel haotic și tulbure al României de azi, va fi transpusă de regizoarea Chris Simion într-un spectacol-lectură.

Din distribuție fac parte Pascal Bruckner, Marian Râlea, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, George Ivașcu și Vlad Logigan.

UNDERCLOUD 2016 dedică un focus DADA, cu ocazia centenarului celebrei mișcări de avangardă inițiate de Tristan Tzara. Invitatul special în cadrul acestui focus este dramaturgul Matei Vișniec, care va fi reprezentat de patru montări, atât din țară, cât și din străinătate, după piese scrise de el: Chris Simion va realiza un spectacol-lectură după "Cabaretul Dada", regizorul Alexandru Nagy prezintă spectacolul "Buzunarul cu pâine", Eric Deniaud, de la compania Collectif Kahraba (Franța/Liban), vine cu spectacolul de marionete pentru adulți "Voix dans le noir" (după "Omul-pubelă sau Teatrul descompus"), iar trupa Teatrului "Eugen Ionescu" din Republica Moldova prezintă spectacolul "Istoria comunismului repovestită pentru bolnavii mintal".

Printre invitații de onoare ai ediției din acest an a festivalului se numără, alături de scriitorul Pascal Bruckner și dramaturgul Matei Vișniec, regizorul Mihai Mănuțiu.

Începând cu ediția din 2015, UNDERCLOUD a adăugat Premiul Teatru Liber — Under Any Cloud, acordat unui teatru de stat sau unui artist din sfera teatrului de stat, pentru contribuția sa la promovarea actorilor tineri. Anul acest, premiul îi va fi acordat lui Mihai Măniuțiu, directorul Teatrului Național din Cluj-Napoca, pentru susținerea constantă pe care o oferă tinerilor artiști și pentru oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă acestora.

Mihai Măniuțiu este regizor, profesor și autor de beletristică și de critică de teatru și este cunoscut pentru spectacole precum "Richard al II-lea", "Experimentul Iov", "Lecția", "Timon din Atena", fiind câștigător a numeroase premii naționale și internaționale.

Biletele pentru spectacolele din cadrul Festivalului UNDERCLOUD, cu prețul de 35 de lei, pot fi achiziționate online, de pe www.bilete.ro/cultural/, iar începând cu 17 august vor fi puse în vânzare și la Casa de Bilete ARCUB-Gabroveni. De pe 17 august, începe și campania "1+1 VIAȚA FĂRĂ CASH", susținută de Raiffeisen Bank (la 1 bilet cumpărat cu un card Raiffeisen Bank de la casa de bilete ARCUB-Gabroveni, al doilea bilet este oferit cadou).

UNDERCLOUD se desfășoară sub egida programului european "Europe for Festivals. Festivals for Europe", un important certificat internațional atribuit de Comisia Europeană și Asociația Festivalurilor din Europa, și oferă peste 40 de spectacole românești și internaționale.

Evenimentul este organizat de Asociația Mișcarea Undercloud, cu sprijinul ARCUB, cofinanțat de AFCN, și susține București 2021 — Oraș candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii.