Pasajul de la Piața Sudului pierde finanțarea europeană. Presiune mare pe bugetul local
Constructorul de la Pasajul Piața Sudului nu va putea finaliza lucrarea până la termenul de 30 iunie, situație în care Primăria Capitalei va pierde finanțarea pe fonduri europene.
Lucrările de la Pasajul Piața Sudului au fost întârziate din cauza bâlbâielilor administrative generate în mare parte de furnizorii de utilități care nu au știut exact unde sunt amplasate propriile rețele subterane. Relocarea acestora a fost făcută abia după începerea lucrărilor, iar constructorul a pierdut timp.
În noile condiții, lucrarea ar trebui finalizată până la sfârşitul lunii martie 2017, conform ultimului termen asumat de constructor, conform primarului ales al Capitalei, Gabriela Firea.
Gabriela Firea a declarat pentru Mediafax că dacă municipalitatea va trebui să returneze sumele alocate deja de Comisia Europeană pentru Pasajul de la Piaţa Sudului, acestea se vor imputa firmei care s-a ocupat de proiect.
„Consiliul General al Capitalei a aprobat deja alocarea din bugetul local a sumei de 100 de milioane de lei pentru finalizarea pasajului. Referitor la recuperarea acestor sume, care în mod normal ar fi trebuit rambursate de la Comisia Europeană, sunt două chestiuni în discuţie. Pe de o parte sunt sumele care s-au plătit sau se plătesc după 31 decembrie 2015, când s-a încheiat extinderea de doi ani a exerciţiului financiar al Uniunii Europene 2007-20013. În acest caz e evident că nu putem vorbi de rambursări pentru că suntem în afara cadrului financiar. Pe de altă parte sunt sumele care au fost deja rambursate de Comisia Europeană. Aici se discută dacă va trebui să dăm înapoi aceşti bani având în vedere că proiectul nu va fi finalizat până la 30 iunie, aşa cum era prevăzut în actul adiţional la contractul de finanţare. Dacă va trebui să dăm înapoi aceşti bani, atunci în mod cert îi vom imputa antreprenorului toate sumele returnate de municipalitate, pentru că obiectivul nu s-a finalizat la timp”, a mai spus Gabriela Firea.