MENIU

Parlamentul votează azi noi puteri pentru guvern

Noi puteri pentru guvernul Grindeanu

Proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare va fi supus azi votului în Parlament.

Coaliţia de guvernământ intenţionează să finalizeze, joi, adoptarea proiectului de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare, în ambele Camere ale Parlamentului.

Proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe a fost adoptat, miercuri seara, în prima şedinţă a cabinetului Grindeanu.

”Astăzi avem pe ordinea de zi două puncte: un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi un proiect de OUG pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Sunt lucruri absolut necesare pentru a funcţiona cum trebuie ca Guvern şi pentru a da posibilitatea Parlamentului, zilele următoare să adopte acest proiect de lege. Avem toate avizele pentru cele două. Campania a trecut, intrăm în pâine şi trecem la fapte”, a spus premierul Sorin Grindeanu, la începutul primei şedinţe pe care a prezidat-o la Palatul Victoria.

Liderii coaliţiei au stabilit pentru joi un program la Parlament care să permită adoptarea proiectului în ambele Camere, potrivit News.ro.

Mai multe articole despre:
parlament guvernul Grindeanu