Parlamentul ucrainean dezbate luni o lege privind ieşirea din Comunitatea Statelor Independente
Verhovna Rada (Parlamentul ucrainean) dezbate luni proiectul unei legi privind părăsirea de către Ucraina a Comunităţii Statelor Independente (CSI), a declarat duminică adjunctul liderului Blocului Petro Poroşenko pentru Agenţia Naţională Ucraineană (UNN) de ştiri, potrivit Mediafax.
"Ieşirea Ucrainei din CSI va fi dezbătută luni într-o reuniune a Consiliului de coordonare a Verhovna Rada", a declarat Vitali Kovalciuk pentru agenţia ucraineană UNN, citată de site-ul rusesc Sputnik.
Parlamentul ucrainean a iniţiat în noiembrie un proiect de lege în acest sens.
După anexarea Crimeei de către Rusia, în martie, Kievul a anunţat că ar putea să reanalizeze statutul ţării în CSI. Între timp, Ucraina a renunţat la preşedinţia, prin rotaţie, a CSI anul acesta.
CSI a fost formată în 1991 şi are, în prezent, nouă membri, şi anume Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan, dar şi două state "participante", Turkmenistan şi Ucraina.