MENIU

Camera Deputaților a adoptat Split TVA. Ce prevede legea

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, legea de aprobare a OUG privind split TVA, cu 163 de voturi ”pentru” și 95 ”împotrivă”.

Potrivit noilor reglementări adoptate la articolul 2, "au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea și plata TVA, și instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puțin una din următoarele situații: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligații fiscale restante reprezentând TVA, cu excepția celor pentru care s-a obținut eșalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligații nu sunt achitate până la 31 ianuarie 2018; b) începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligații fiscale restante reprezentând TVA mai vechi de 60 de zile de la scadență, cu excepția celor pentru care s-a obținut eșalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei — restul contribuabililor; c) se află sub incidența legislației naționale privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență".

De asmenea, persoanele publice și persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA au fost scoase din rândul celor care au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii în cont separat al furnizorului aflat în sistem split TVA.

Mai multe articole despre:
parlament Camera Deputaţilor legi split tva