Parlamentarul rus Denis Voronenkov a fost asasinat de un agent al Rusiei
Un consilier al ministrului ucrainean de interne, Arsen Avakov, a declarat că asasinul politicianului rus care a fost ucis ieri la Kiev, ar fi un cetățean ucrainean aflat în serviul Rusiei. Acesta ar fi fost special instruit pentru astfel de operațiuni, menționează agenția DPA, citată de Agerpres.
Conform oficialului Anton Gerașcenko, asasinul a fost antrenat pentru a se infiltra în armata ucraineanp. Pe numele său Pavel Parșov, cu vârsta de aproximativ 28 de ani, a făcut parte din Garda Națională a Ucrainei pe parcursul unui an.
Ieri, parlamentarul din Opoziția rusă, Denis Voronenkov, a fost împușcat mortal în fața unui hotel de lux din centrul Kievului. O gardă de corp a reușit să-l împuște pe atacator, care a decedat la puțin timp.
Voronenkov era unul dintre cei mai acerbi critici ai politicilor Kremlinului și era considerat martor în dosarul împotriva fostului președinte ucrainean pro-rus, Viktor Ianukovici.
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a calificat crima drept un "act de terorism de stat din partea Rusiei", cu semne de implicare a unor agenți ruși.
Kremlinul a respins cu promptitudine aceste acuzații, condamnând afirmațiile privind implicarea statului rus în crimă ca fiind "absurde", menționează agerpres.ro