Parlamentarii vor să mărească bugetul pentru cea mai mare mănăstire românească de pe Athos
Parlamentarii vor să mărească alocarea bugetară pentru Schitul românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos. Astfel, mănăstirea ar putea avea un ajutor de la 250.000 de euro anual, la 960.000 de euro anual.
Parlamentarii se pregătesc să adopte un nou proiect legislativ, prin care vor să mărească ajutorul financiar pentru Schitul românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos. Ministerul Culturii vrea să mărească alocarea bugetară pentru mănăstire, de la 250.000 de euro anual, la 960.000 de euro anual.
Propunerea legislativă a trecut de comisiile parlamentare și urmează să intre la vot final în Camera Deputaților, care este for decizional.
Legea a fost inițiată de 90 de parlamentari din aproape toate formațiunile politice. Inițiatorii spun că banii sunt necesari pentru lucrările de restaurare, conservare si intretinere a complexului. Lucrarile de restaurare au inceput acum cateva decenii si s-a realizat doar 40% din necesar. Complexul contine inclusiv o biblioteca descrisa de parlamentari ca fiind „un tezaur istoric inestimabil ce contine acte, documente, manuscrise, hrisoave si opere teoologice, literare si istorice unice in lume”.