MENIU

Premierul Orban, așteptat, miercuri, în Parlament să prezinte raportul privind gestionarea pandemiei de COVID-19

Parlamentarii stabilesc, astăzi, data la care premierul Orban este așteptat în plen pentru a vorbi despre gestionarea pandemiei de COVID

Premierul Ludovic Orban este așteptat, miercuri, de la ora 13:00, în plenul Parlamentului, pentru a prezenta măsurile luate privind limitarea răspândirii pandemiei de coronavirus, organizarea în bune condiții a alegerilor locale şi deschiderea şcolilor. Decizia a fost luată de Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor reunite, astăzi, de la ora 13:00, în ședință online, potrivit programului publicat pe site-ul instituției.

Vă reamintim că, la finalul lunii iulie, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, i-au trimis premierului Ludovic Orban o scrisoare prin care îi cereau să prezinte un raport care să fie dezbătut cu prioritate cu privire la măsurile pe care urmează să le întreprindă pentru limitarea răspândirii noului coronavirus şi pentru organizarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru administraţia publică locală, dar şi pentru deschiderea noului an şcolar.

La scurt timp după anunțul celor doi, Orban a precizat că este disponibil să se prezinte cu toate datele în faţa Parlamentului.


Mai multe articole despre:
parlament birouri permanente reunite