MENIU

Parlamentarii, ȘOCAȚI de traiul românilor - cum s-ar descurca dacă ar avea salariul minim pe economie

Ce spun aleșii despre traiul românilor care au salariul minim

Parlamentarii sunt șocați de cum trăiesc românii cu salariul minim pe economie. Suma este la limita supraviețuirii. Un reporter Realitatea Plus a stat de vorbă cu senatorii și deputații din fiecare partid.

Parlamentarii de la PNL, PSD, USR-PLUS și AUR au fost întrebați cum s-ar descurca dacă ar avea salariul minim pe economie: 

”Cu siguranță toți, la începutul carierei noastre, am trecut prin această problemă și ne aducem aminte că a fost foarte greu. Sigur că acum este foarte greu, nu îți permiți decât să plătești cheltuielile zilnice. Eu, când aveam un serviciu și avem salariul minim,nu m-am oprit la un singur serviciu, am căutat altul și am avut și colaborări part-time, am ținut și contabilități la societăți comerciale, am căutat pe cât posibil legal să-mi rotunjesc veniturile familiei”, a spus deputatul PSD Marius Budăi. 

”Suma aceasta este o sumă mizerabilă și ne gândim mai ales că sunt cetățeni români care muncesc în Anglia și Spania pentru 500 de euro. E trist, nu m-aș descurca”, a răspuns și deputatul AUR Dumitru Viorel Focșa.

”La fel ca și 1,15 milioane de cetățeni români, greu și foarte greu. Ăsta este adevărul, din banii ăștia abia dacă supraviețuiești. Mâncare îți iei în primul rând și, ca să fiu foarte direct, nu cred că îți mai ajung banii și de altceva, mai ales dacă ai și un copil”, a răspuns deputatul USR-PLUS Cristian Seidler.

”Este o întrebare retorică? Mi se pare cumplit să trăiești în condițiile astea”, a spus scurt senatorul USR-PLUS Cristian Ghica.

”Cu salariul minim pe economie nu, familia mea toată nu, în niciun caz”, a răspuns și senatorul USR-PLUS Radu Mihail, după ce a fost întrebat dacă s-ar putea descurca cu salariul minim pe economie. 

”Eu în niciun caz. Din punctul meu de vedere, este extrem de mic și acum depinde și de ce își dorește fiecare om. Sunt oameni care se mulțumesc cu acest salariu, deși au posibilitatea să lucreze mai mult și să aibă salariul mai mare”, a punctat senatorul PNL Ion Iordache. 

Mai multe articole despre:
salariu minim economie traiul romanilor