MENIU

Părinții Raisei cer ca polițistul care le-a ucis copilul să fie testat cu POLIGRAFUL. Care este MOTIVUL

Testare poligraf

 Părinții Raisei, fetița ucisă în accidentul provocat de polițistul de la Secția 5, cer ca agentul să fie supus testului poligraf și să le arate procurorilor permisul de conducere. Acesta ar putea fi testat doar dacă își dă acordul. Cererile familiei vin la doar câteva zile de la audierea bărbatului la Parchet

Părinții fetiței ucise pe trecerea de pietoni în urmă cu mai bine de o săptămână cer ca agentul de poliție să fie testat cu poligraful pentru că în timpul audierilor nu ar fi furnizat informații clare referitoare la activitățile pe care le desfășura în timp ce se afla la volanul autospecialei de poliție.

O astfel de testare, spun ei, ar clarifica lucrurile în cazul în care polițistul a stat pe telefon sau desfășura alte activități în timp ce era de volan. 

Aceștia cer, totodată, ca bărbatul să le arate procurorilor documentelor sale și ale autospecialei. Aceste cereri vin în contextul în care, la 7 zile de la accident, polișistul a dat primele declarații în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și a spus că nu a fost atent la trecerea de pietoni, că și-a dat seama că a lovit a lovit fetele de 11 ani abia după ce s-a întâmplat acest lucru, că circula cu viteză, însă nu-și mai amintește ce viteză avea. Mai mult, omul legii a recunoscut că nu se afla în misiune însă a folosit semnalele luminoase pentru a fi observat. 

Declarațiile vin după ce bărbatul a fost chemat de două ori la audieri însă a refuzat pe motiv că fie nu avea avocat, fie nu îi permitea starea emoțională.

El este cercetat acum, pe de o parte, pentru ucidere din culpă, în cazul fetiței ucise și, pe de altă parte, pentru vătămare corporală din culpă, în cazul fetiței rănite.