Părinții elevilor de la un liceu din Suceava, puși să plătească câte 60 de lei de copil pentru catalogul electronic. REACȚIA Ministerului Educației
Situație revoltătoare la Suceava. Mai mulți părinți ai căror copii învață la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” au tras un semnal de alarmă asupra faptului că profesorii diriginți le-au cerut, la îndemnul conducerii școlii, suma de 60 de lei pe an pentru fiecare elev, pentru ca școala să cumpere catalog electronic de la o companie privată. Conform ordinului de ministru în vigoare, se intrezice însă în mod explicit ca un astfel de catalog să fie plătit din banii părinților copiilor. Secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion spune că astfel de servicii trebuie cumpărate din banii școlii sau au primăriei.
Părinți ai copiilor care învață la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir din Suceava au scris Edupedu.ro, susținând că în ședințele cu părinții, profesorii diriginți le-au cerut cu titlu obligatoriu, indicat de conducerea instituției, 60 de lei pentru fiecare copil, pe an școlar, pentru ca școala să cumpere catalogul electronic de la o firmă privată. Informația a fost însoțitp de mesajele primite de la profesori, relatează G4Media.ro.
Liceul este deja pe lista programului pilot de școli care pot folosi catalogul electronic, dar nu are un astfel de program, spune directoarea unității de învățământ Eugenia Trufin, pentru Edupedu.ro.
“Părinții nu sunt obligați să plătească pentru catalogul electronic, dar se pot face donații în Asociația de Părinți înființată de Colegiu”, a declarat Trufin.
Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației Sorin Ion spune însă că este interzis prin ordin să se ceară bani de la părinți pentru catalog dacă școala a intrat în programul pilot, condiție pe care liceul menționat o îndeplinește, de altfel.
Reprezentantul ministerului a precizat însă că instituția pe care o reprezintă nu poate verifica toate cele 742 de școli incluse în acest program pilot.
"Mergem pe premisa că atunci când își asumă un lucru, citesc baza legală și-și asumă respectarea ei”, a arătat Sorin Ion.