MENIU

Părinții ar putea să nu mai plătească pentru after school. Anunțul Ecaterinei Adronescu

Ecaterina Andronescu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi seara că ar putea fi reglementat prin noua lege a educaţiei programul de after school din şcoli astfel încât să nu mai fie percepute taxe de la părinţi.

"After schoolul încercăm să îl asigurăm public. Salariul mic la cadrul didactic l-a determinat să încerce să mai facă ceva ca să supravieţuiască. (...) Eu cred că prin lege putem să reglementăm (after school - n.r.)", a afirmat Ecaterina Andronescu la Realitatea TV.

În opinia sa, este necesară o clarificare legislativă în această privinţă, pentru că "este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei".

"Cred că trebuie să facem o clarificare legislativă, pentru că, într-adevăr, este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei. Pentru că eşti profesor pentru învăţământul primar sau învăţător patru ore şi apoi primeşti la after schoolul pe care tu îl dezvolţi, tot în şcoală şi încasezi bani de la părinţi. Va trebui să găsim o soluţie. Este un fenomen de masă, aşa cum un fenomen de masă a început să fie şi acela care este tot o chestiune de etică: nu poţi să îţi chemi copilul acasă la o meditaţie particulară dacă tu îl ai elev la clasă", a spus ministrul Educaţiei.

Mai multe articole despre:
Ecaterina Andronescu after school