MENIU

„Parentingul” Ministerului Educației, respins de AUR: Interesul copilului, prin promovarea familiei naturale, întemeiată pe căsătorie

„Parentingul” Ministerului Educației, respins de AUR

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică Strategia Națională de Educație Parentală, lansată în dezbatere publică de Ministerul Educației în Săptămâna Mare dinaintea Sfintelor Paști, și cere ferm retragerea acestui document și sancționarea autorilor.

„Strategia menționează că „educaţia adulţilor, cu excepţia unor programe de promovare profesională, nu poate deveni obligatorie", dar, pe de altă parte, afirmă principiul educaţiei permanente ca punct central. Nu este admisibilă obligarea părinților la aceste cursuri, întrucât ar întări tendința oricum crescândă a statului de a interveni, prin forța de coerciție a legii, într-un domeniu extrem de critic al vieții private. Cea mai alarmantă prevedere este, însă, cea referitoare la externalizarea serviciilor de educație parentală, respectiv la „formarea de formatori și persoane care să fie specializate în domeniul educației parentale, acestea urmând să țină cursuri cu părinții". Este o certitudine faptul că majoritatea educatorilor parentali vor proveni din mediul asociativ/ONG. Așa cum rezultă din experiența avută cu educația sexuală în alte țări și chiar în România, singurele ONG-uri care au capacitatea de a furniza resursă umană consistentă și interesul de a promova asemenea viziuni sunt ONG-urile susținute de instituțiile internaționale și de marile rețele filantropice seculariste", a declarat președintele AUR George Simion.

„Cu rea intenție, în Săptămâna Patimilor, Ministerul Educației a publicat o așa-numită "Strategie Națională de Educație Parentală". Inițiativa nu are origine națională, ci este una de influență externă. Strategia face referire în mod insistent la „standarde internaționale" de parentalitate și își propune ca părinții să fie aduși la nivelul acestora, prin folosirea de modele din alte state sau, în cel mai bun caz, prin adaptarea acestor modele și tehnici la specificul și ethosul nostru educațional. Întocmai ca în cazul notoriu al „standardelor OMS privind educația sexuală", aceste „standarde de parentalitate" sunt un produs al gândirii radical seculariste, nefiind compatibile cu valorile majorității românilor. Pur și simplu, se încearcă reeducarea părinților și relativizarea valorilor creştine şi tradiţionale ale familiei, ceea ce este abominabil", a precizat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.

Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția că scopul principal al strategiei, „realizarea interesului superior al copilului", poate fi atins prin promovarea și sprijinirea familiei naturale, întemeiate pe căsătorie, mai transmite partidul într-un comunicat de presă.

Poziția AUR vine exact în ultima zi de consultare publică a Strategiei Naționale de Educație Parentală „Părinți educați, copii fericiți”. Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică acest document pe 20 aprilie. Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți” va rămâne în consultare publică până în data de 2 mai 2022,menționa atunci ministerul.

Documentul Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți” poate fi consultat AICI

Proiectul insistă pe diversitatea serviciilor educaționale oferite părinților, existente la nivel internațional și prevede formarea de formatori și persoane care să fie specializate în domeniul educației parentale, acestea urmând să țină cursuri cu părinții. În strategie se menționează că „educaţia adulţilor, cu excepţia unor programe de promovare profesională, nu poate deveni obligatorie.” După etapa de formare a educatorilor parentali, ar fi necesară o alocare bugetară de 18.750.000 lei pentru primul an pentru 150.000 de părinți participanți la cursurile de educație parentală. Astfel că fiecare părinte participă la cursuri de educație parentală în momentul în care copilul intră într-un nou ciclu de învățământ. Din al doilea an, la cursurile de educație parentală vor participa 300.000 de părinți”, se mai prevede în document.

„Rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia în sens larg, ca microunivers al societății. Sistemul de învățământ este dator să sprijine și, la nevoie, să orienteze familia în acest rol, într-un mod profesionist și în spiritul cooperării și al încrederii, astfel încât obiectivele parcursului școlar obligatoriu să fie atinse în interesul superior al copilului și în contextul nevoilor speciale ale acestuia. Unul din rolurile importante ale școlii, în acest context, este să organizeze activități pentru întreaga familie, atât în scopul dezvoltării competențelor părinților în domeniul organizării vieții de familie, cât și în scopul încurajării părinților de a reveni, unde este cazul, la învățarea pe tot parcursul vieții, transmite Ministerul Educației. 

Slaba informare a părinților din mediile dezavantajate privind creșterea și îngrijirea copiilor are drept consecință neglijarea copilului în toate formele ei de manifestare (fizică, educațională, emoțională și de sănătate mintală, precum și lipsa de supraveghere adecvată), factori care, alături de mortalitatea infantilă, sărăcie si malnutriție, afectează un număr semnificativ de copii și familiile acestora, potrivit comunicatului Ministerului Educației.

Fenomenul părinților plecați la muncă în străinătate, numărul crescut al sarcinilor în rândul adolescentelor, căsătoriile timpurii în comunitățile sărace, marginalizate, numărul crescut al copiilor abuzați, neglijați sau exploatați reprezintă probleme grave care afectează mulți copii și tineri. Succesul școlar și în viață al copiilor și tinerilor se construiește nu doar pe activitatea de predare-învățare-evaluare de la clasă, ci are ca fundament stimularea stării de bine de acasă și de la școală, atitudinea familiei și comunității față de învățare, precum și importanța pe care familia o acordă educației. Ciclurile multigeneraționale de eșec educațional, atât de frecvente în unele medii dezavantajate din România, sporesc inechitatea și reduc șansele de succes ale copiilor. Aceste cicluri de eșec pot fi întrerupte doar prin implicarea părinților, a familiilor în actul educațional, în crearea unei atitudini pozitive față de învățare și față de valoarea adăugată pe care educația o poate avea în viața tuturor.

Astfel, în vederea asigurării egalității de șanse a tuturor copiilor, indiferent de statutul socio-economic sau educațional al familiei, mediu de rezidență, etnie, sex, Ministerul Educației este dator să creeze un cadru de pregătire, consiliere și educare a părinților și a viitorilor părinți, astfel încât persoanele vulnerabile, copii, tineri și părinți, să fie protejate, consiliate și ajutate.

Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți” vine să creeze acest cadru pentru dezvoltarea competențelor parentale, cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele, abilitățile, practicile de îngrijire și educare a copilului în conformitate cu recomandările psihopedagogiei moderne. Prin dobândirea acestor competențe, părinții vor fi mai informați și mai siguri în rolul lor, mai capabili să le ofere copiilor sprijinul și îndrumarea de care au nevoie pentru succes în școală și în viață, se mai arată în comunicatul Ministerului Educației.