MENIU

Pare un personaj din povești, dar e reală: broasca fluorescentă a uimit oamenii de știință

În lumină normală, broasca de copac amazoniană are o culoare banală, dar, sub razele ultraviolete, ea capătă o strălucire verde. Specia a fost descoperită în pădurea amazoniană din Argentina. Descoperirea a fost anunțată luni, cu ocazia unui colocviu al Academiei Naționale de Științe din Argentina.  

Oamenii de știință de la Muzeul de Științe Naturale Bernardino Rivadavia din Buenos Aires au făcut descoperirea accidental, în timp ce studiau pigmentul broaștei de copac cu buline, o specie des întâlnită în pădurea tropicală.

În lumina normală, amfibianul pare să aibă o culoare pestriță, o combinație nedefinită între maro și vernil, cu puncte roșii, dar la lumina ultravioletă, aceasta se schimbă, devenind de un verde fosforescent.

Fosforescența este capacitatea de a absorbi lumina pe lungimi de undă scurte și de a o reemite pe lungimi de undă mai lungi. Această capacitate este des întălnită la vietăți care trăiesc pe sol. Specia de broască de copac își intensifică nuanța până la 20 de procente, în funcție de intensitatea luminii ambientale.