MENIU

Parchetul General: Sunt efectuate audieri și ridicate înscrisuri în cazul accidentului de la Brașov

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) informează, marți, printr-un comunicat, că oamenii legii continuă cercetările în cazul accidentului produs vineri între localitățile Brașov și Făgăraș, în urma căruia patru persoane au murit, iar alte 26 au fost rănite.

Până la acest moment a fost finalizată cercetarea la faţa locului şi au fost restituite toate bunurile aparţinătorilor persoanelor vătămate, se arată în comunicatul remis.

Totodată, rezultatele probelor biologice au relevat faptul că şoferul autocarului nu a consumat alcool, acesta având o alcoolemie de 0,00 g/l alcool pur în sânge.  

De asemenea, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curte de Apel Braşov, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor concrete în care a avut loc accidentul rutier, fiind efectuate în acest sens audieri şi ridicări de înscrisuri.

În cauză, informează Parchetul Instanței Supreme, urmează a fi dispuse o constatare tehnico-ştiinţifică pentru stabilirea stării tehnice a autovehiculului, iar, ulterior, o expertiză criminalistică în vederea verificării existenţei unor modificări tehnice asupra autovehiculului implicat în accident, de natură să atragă răspunderea contravenţională sau penală a unor persoane.

În prezent, au mai rămas internate în spitalele din municipiul Braşov patru victime, printre care se află şi un minor, alte două victime fiind transferate la spitale de pe raza judeţului Iaşi.

În accidentul petrecut vineri şi-au pierdut viaţa patru persoane, iar 26 au fost rănite.

În autocar se aflau în total 31 de persoane, între care şi elevi. Copiii, care aveau vârste între 12 şi 17 ani, o parte dintre ei fiind de la Colegiul Naţional de Artă "O. Băncilă", erau componenţi ai ansamblului folcloric Hora. Ei plecaseră de la Palatul Culturii din Iaşi şi mergeau către Arad, pentru a participa la un festival internaţional.

Mai multe articole despre:
accident Autocar