MENIU

Parchetul General și DNA, ping-pong cu ancheta privind OUG 13: O parte din dosar, retrimisă la DNA

Procurorii Parchetului General au decis ca o parte a dosarului privind OUG 13, respectiv cea referitoare la săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, să fie disjunsă şi retrimisă la DNA, au declarat surse judiciare.

Iniţial, dosarul privind modul în care Guvernul Grindeanu a adoptat OUG 13 a fost deschis de DNA, însă procurorii anticorupţie au clasat în luna februarie 2017 o parte din dosar, iar restul a fost declinat la Parchetul General. DNA susţinea că are indicii că unele avize pentru adoptarea OUG 13/2017 au fost distruse ori sustrase la Ministerul Justiţiei, iar alte documente au fost ''plăsmuite'', scrie Agerpres.

Parchetul General a anunţat luni că a clasat dosarul OUG 13, în ceea ce priveşte infracţiunile de prezentare cu rea-credinţă de date inexacte, Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri şi fals intelectual.

Pe de altă parte, surse judiciare au declarat că Parchetul General a disjuns din nou dosarul şi a retrimis la DNA o parte referitoare la săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.

În motivarea clasării dosarului, Parchetul General aduce ca argumente pasaje din decizia luată de Curtea Constituţională cu privire la OUG 13/2017.

Astfel, CCR a decis că "circumstanţele adoptării actului normativ, luările de poziţie publice contradictorii ale ministrului Justiţiei şi ale prim-ministrului, urmate de decizia adoptării OUG 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, constituie, în mod evident, aspecte privind legalitatea şi oportunitatea adoptării actului criticat, care nu pot intra în sfera de competenţă a procurorilor, respectiv nu pot face obiectul activităţii de cercetare penală".

De asemenea, "Curtea, analizând încadrarea juridică a faptelor denunţate, aşa cum este ea configurată de către procuror în ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem, reţine, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000 (...) că datorită caracterului de generalitate al unei legi sau ordonanţe, 'folosul' din textul incriminator are în vedere alte ipoteze şi nicidecum 'beneficiul' obţinut de o persoană ca urmare a adoptării unui act normativ, astfel că acesta nu poate fi în niciun caz element constitutiv al laturii obiective a unei infracţiuni şi astfel nu poate determina răspunderea penală', că "referitor la infracţiunea prevăzută de art.8 alin.(1) lit.b) din Legea nr.115/1999 (...) din analiza elementelor constitutive ale acestei infracţiuni reiese că această normă este incidentă atunci când prezentarea de către membrii Guvernului a datelor inexacte este rezultatul îndeplinirii unei obligaţii legale faţă de cei îndrituiţi să solicite aceste date, Parlamentul, respectiv Preşedintele României".

"Or, raportat la starea de fapt descrisă în denunţul formulat şi reţinută în ordonanţa de începere a urmăririi penale emisă de organul judiciar, potrivit căreia 'în mod deliberat ministrul justiţiei a dezinformat Parlamentul României cu privire la intenţiile lui a promova acte normative (...) prin procedura ordonanţei de urgenţă' şi că 'în mod deliberat, prim-ministrul României şi ministrul Justiţiei l-au dezinformat pe preşedintele României, înaintea şedinţei de Guvern, că nu aveau intenţia să treacă pe ordinea de zi cele două ordonanţe', Curtea constată că 'datele inexacte' se referă la necomunicarea unor intenţii, care, în viziunea autorilor denunţului şi a organului judiciar, se converteşte în dezinformare", mai spunea CCR.

În concluzie, Curtea Constituţională a decis că "prin verificarea circumstanţelor în care a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a arogat competenţa de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrului legal".

În baza deciziei CCR, Parchetul General a hotărât clasarea dosarului, fiind aplicabile prevederile art.16 a. 1 lit.b teza I-a, care stipulează: "fapta nu este prevăzută de legea penală".

Pe 31 ianuarie 2017, Guvernul Grindeanu a adoptat OUG 13, prin care erau aduse mai multe modificări Codurilor penale, printre care şi stabilirea unui prag de 200.000 de lei pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

În urma protestelor masive din Bucureşti şi din ţară, OUG 13 a fost abrogată printr-o altă ordonanţă de urgenţă.

Mai multe articole despre:
DNA Parchetul General oug 13