MENIU

Parastasul regelui Mihai. Principesa Margareta s-a îmbrățisat cu nepotul Nicolae

Parastas pentru regele Mihai

Parastasul de 40 de zile de la moartea Regelui Mihai a fost oficiat astăzi, la Curtea de Argeș. Membrii familiei regale, în frunte cu Margareta, Custodele Coroanei, au luat parte la eveniment. Nu a lipsit nici fostul principe Nicolae. Momentul a fost unul încărcat, şi, copleşite de emoţie, Majestatea Sa Margareta și Principesa Maria s-au îmbrățișat cu nepotul lor, Nicolae. 

Peste 1.200 de oameni s-au strâns în curtea mănăstirii Regale pentru a participa la parastasul de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a regelui Mihai I al României.

Atât Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, cât şi principele Radu, au participat la ceremonia religioasă.

Prezent a fost şi fostul principe Nicolae. La fel ca și în alte dăți, nepotul regelui a stârnit emoţie printre oameni.

Potrivit tradiției creștin-ortodoxe, acesta este momentul în care sufletele celor plecați dintre noi se prezintă la judecata divină.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani, pe 16 decembrie fiind înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

LIVETEXT

UPDATE, ora 11.50: La ceremonia religioasă participă, printre alţii, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, principele Radu, dar şi nepotul regelui, Nicholas Medforth-Mills.

Principele Nicolae participă la parastasul de 40 de zile. Primele imagini de la fața locului

UPDATE, ora 12.10: Sute de oameni s-au strâns, sâmbătă, în incinta mănăstirii Curtea de Argeş, unde are loc parastasul de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a regelui Mihai I al României.

 
Mai multe articole despre:
regele Mihai doliu parastas Principele Nicolae