Paradoxul românesc: orașul fără primar! Cel interimar și-a dat demisia, iar cel ales nu vrea să preia mandatul
Municipiul Lugoj rămâne fără primar, după ce Bogdan Blidariu, viceprimarul cu atribuții de primar, a renunțat la funcție, de la 1 iulie. Actualul ales, pe 9 iunie, a declarat că își va prelua atribuțiile abia în octombrie.
De la începutul lunii iulie, municipiul Lugoj rămâne fără conducere administrativă în urma demisiilor în serie care au avut loc. Ultimul pe listă a fost Bogdan Blidariu, viceprimarul cu atribuții de primar, care a renunțat la funcție, de la 1 iulie.
În consecință, a fost convocată ședința de consiliu local pentru a fi ales un nou viceprimar, care să preia și atribuțiile de primar. Din păcate, nimeni nu a dorit să devină viceprimar până în luna octombrie, când intră în vigoare mandatul noilor aleși locali.
"Noi am dori să lăsăm locul echipei PSD chiar de la începutul lunii viitoare și să permitem primarului ales, domnul Dobra, să-și aducă imediat echipa în primărie. Spre surprinderea tuturor, însă, deși au afirmat în mai multe rânduri că plecarea noastră nu reprezintă nicio problemă, dânșii având echipe de specialiști pregătite să preia administrația Lugojului, dumnealor nu au venit cu absolut nicio propunere", a declarat Bogdan Blidariu, fostul viceprimar.
Călin Dobra, liderul PSD Lugoj și candidatul care a câștigat alegerile pentru funcția de primar, a anunțat că social-democrații nu doresc să preia atribuțiile executive decât atunci când prevede legea, adică în luna octombrie.
Primarul ales în 2020, Claudiu Buciu (PNL), a fost demis în anul 2022, după ce și-a mutat domiciliul în Germania.