MENIU

Paradontoza, prevenire și tratament (P)

Paradontoza, prevenire și tratament (P)

Boala parodontală este o inflamație la nivelul ligamentului parodontal, gingiei și osului alveolar, care dacă nu este identificată și tratată din timp, în formele avansate, poate conduce la pierderea dinților.

Care sunt cauzele parodontozei?

De regulă, boala parodontală apare la persoane între 30-40 de ani, dar există și cazuri cu debut tardiv, după vârsta de 50 de ani, ori, dimpotrivă, unul timpuriu și foarte agresiv, până la 20 de ani. 
Principalul factor incriminat este cel microbian, susținut de consumul exagerat de zahăr și de o igienă orală precară, pentru că parodontoza este, de fapt, o afecțiune dată de o supra-infecție apărută la nivelul gingiei și a osului. 

Cu alte cuvinte, dacă nu ne spălăm pe dinți, zaharurile din resturile alimentare rămase între dinți vor interacționa cu bacteriile care se află în mod normal în gura noastră și care se vor înmulți dând naștere plăcii bacteriene. In timp, din cauza unei igiene precare, se va instala tartrul, care va putea fi eliminat doar printr-un detartraj profesional

Dacă boala e descoperită în fazele incipiente, poate fi oprită prin tratamente țintite, ca să nu se ajungă la căderea dinților. 

Cum se manifestă?

Stadiul inițial al bolii (gingivita) se manifestă prin sângerările gingivale, sensibilitatea exagerată apărută după spălarea dinților, inflamarea gingiei și schimbarea culorii acesteia. De asemenea, primele semne pe care le putem vedea noi, pacienții, în timpul periajului ar fi – umflarea gingiei, durere în timpul mesei, mai ales dacă mâncăm alimente tari, și sângerarea sau retracția gingivală. 

Desigur, cei mai mulți dintre pacienți nu vor acorda atenția cuvenită neglijate. În astfel de cazuri, un control stomatologic se impune de la sine.

Cum tratăm azi parodontoza?

În cadrul clinicii Life Dental Spa medicii sunt instruiți pentru folosirea unui protocol holistic de tratament al bolii parodontale, care este unic în România. După efectuarea igienizării profesionale, îndepărtarea tartrului supra și subgingival, cu ajutorul unei sonde speciale se măsoară adâncimea pungilor parodontale pentru evaluarea completă înainte și după tratament.

Apoi, LifeDentiștii noștri recomandă tratamentul laser, care are loc în 2-4 ședințe. Acest tratament este minim-invaziv, lipsit de durere și, în majoritatea cazurilor, nu necesită anestezie. După terminarea tratamentului cu ajutorul laserului stomatologic, acesta mai poate fi completat și de 2-3 ședințe de ozonoterapie, care înseamnă introducerea unui amestec de oxigen și de ozon sub gingie, ceea ce stimulează producerea de celule noi, sănătoase, cu rezultate excelente pe termen lung. 

Această terapie este non-invazivă și nu doare, are efect antibacterian, antifungic, stimulează imunitatea, reduce inflamația și durerea, revitalizează țesutul prin biostimulare și îmbunătățește circulația sanguină locală.

Clinica Life Dental Spa, care a avut în 2019 o cifră de afaceri de peste 1,2 mil euro cu numai trei cabinete, este cea mai profitabilă clinică pe cabinet din România, dar și cea mai deschisă, fiind mereu în căutare de noi parteneri care îi împărtășesc viziunea. Și încă ceva! Din februarie 2020, Life Dental Spa se extinde

Așadar, vă așteptăm și în noul cabinet din zona Victoriei, strada Frumoasa. LifeDentiștii noștri, adepții stomatologiei holistice, vă vor oferi doar tratamente minim invazive, nedureroase, pentru a păstra intactă vitalitatea dinților dumneavoastră.

Mai multe articole despre:
parodontoza