Papa Francisc, personaj de film. Un reputat cineast pregătește un documentar despre viața acestuia
Regizorul Wim Wenders pregătește un documentar despre Papa Francisc, sub titlul „Pope Francis. A man of his word”. Producția dezbate cele mai stringente probleme sociale contemporane, precum criza ecologică, imigrația sau consumerismul, și prezintă opiniile „spontane” ale înaltului prelat.
Informația a fost transmisă vineri de agenția de știri religioase Servicio de Información Religiosa (SIR), legată de Conferința episcopală italiană, într-un articol în care a explicat că proiectul are, de asemenea, aprobarea șefului Secretariatului pentru Comunicații al Sfântului Scaun, Dario Edoardo Vigana.
În documentar, Francisc, cel de-al 266-lea papă al Bisericii Catolice, se adresează spectatorului direct pentru a aborda diverse teme într-un climat de spontaneitate, conform aceleiași surse.
Ideea este de a transmite un mesaj universal telespectatorilor „indiferent de credință sau de cultură”, explică renumitul cineast, nominalizat de trei ori la Oscar și de trei ori câștigător al premiului Academiei Europene de Film pentru cel mai bun film pentru „Wings of Desire” (Cerul Deasupra Berlinului, 1987), „Pina” (2011) și „Buena Vista Social Club” (1999).
„Pope Francis. A man of his world” va fi distribuit la nivel internațional de Focus Features, parte a grupului NBC Universal, și va fi produs de Célestes Images, Centro Televisivo Vaticano, Solares Fondazione delle Arti, PTS Art's Factory, Neue Road Movies, Fondazione Solares Suisse și Decia Films, informează Agerpres.