Papa Francisc, mesaj pentru credincioși: Mai multă sobrietate și să găsească binele, chiar şi în aceste vremuri vitrege de pandemie
Papa Francisc i-a îndemnat, astăzi, pe creştini, în aceste vremuri de pandemie şi înainte de venirea Crăciunului, la "mai multă sobrietate", înţelegere şi atenţie faţă de semenii lor şi la "momente de rugăciune în familie", relatează EFE, preluat de Agerpres.
După rugăciunea duminicală Angelus oficiată în Palatul Pontifical, papa i-a îndemnat pe credincioşi ca în plină perioadă de Advent, perioada celor patru săptămâni de dinaintea Crăciunului, să găsească "binele, chiar şi în aceste vremuri vitrege de pandemie".
Îi sfătuiesc pe creştini la "mai multă sobrietate, atenţie discretă şi respectuoasă faţă de vecinii lor aflaţi în dificultate şi la momente de rugăciune petrecute în familie. Aceste trei lucruri ne vor ajuta foarte mult", a spus papa.