Papa Francisc, lecție de umanitate în vremea pandemiei: Individualismul transformă omul într-un bun de consum
Papa Francisc a făcut apel, miercuri, la colaborare și ajutorarea persoanelor nevoiașe în contextul actualei pandemii, condiții esențiale pentru ”a vindeca lumea”. Suveranul Pontif a atras atenția asupra ”patologiilor sociale”, amintind că infecția cu noul coronavirus ”nu este singura boală care trebuie combătută”.
”Pandemia a scos în evidenţă cât suntem de vulnerabili şi de strâns legaţi. Dacă nu avem grijă unii de alţii, începând cu cei mai afectaţi şi mai nevoiaşi, nu vom putea vindeca lumea. Infecția provocată de noul coronavirus nu este singura boală care trebuie combătută", a transmis Papa, la audienţa generală oficiată în Palatul Apostolic.
Actuala pandemie aduce în prim-plan și comportamente sociale individualiste și agresive, care creează o percepție distorsionată asupra lumii și a vieții. Doar în armonie și respectând demnitatea oamenilor lumea își poate vindeca rănile, subliniază Suveranul Pontif.
"Pandemia a scos la iveală patologii sociale mai ample, precum o viziune distorsionată a acelor persoane ce ignoră demnitatea. Uneori îi privim pe ceilalţi ca pe nişte obiecte pe care le folosim şi apoi le aruncăm", a subliniat Papa Francisc, atitudine care ”orbește şi promovează o cultură a marginalizării, individualistă şi agresivă care transformă fiinţa umană într-un bun de consum.”
"Dumnezeu nu ne-a creat ca obiecte, ci ca persoane iubite şi capabile să iubească, ne-a creat după imaginea şi asemănarea Lui. Ne-a dat o demnitate unică şi ne-a îndemnat să trăim împreună cu fraţii şi surorile noastre, respectând Creaţia, în comuniune şi în armonie", a conchis Papa Francisc, citat de Agerpres.