Panică pe aeroportul din Oradea, după ce pistolul unui agent SPP s-a descărcat accidental
A fost panică pe aeroportul din Oradea, după ce pistolul unui agent SPP s-a descărcat, accidental.
Din fericire, în urma incidentului nu a fost nimeni rănit, însă conducerea SPP Bihor a sesizat imediat Poliţia, care a şi declanşat o anchetă.
„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări în cauză, bărbatul fiind bănuit de comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
Până la finalizarea investigaţiilor, însă, agentul a fost mutat într-un post care nu necesită armă.
„Angajatul respectiv lucrează din octombrie 2016 în SPP Bihor şi tot de atunci a fost repartizat la Aeroport. A trecut testul psihologic, ultima oară recent, în decembrie”, a declarat şeful SPP Bihor, Horia Miara, potrivit ebihoreanul.ro.