MENIU

PANICĂ la Spitalul Județean din Neamț! Pompierii, sesizați din cauza mirosului de FUM în secția de Chirurgie

Pompieri - imagine de arhivă

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamţ au intervenit în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ după ce personalul medical a anunţat că miroase a fum în secţia Chirurgie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, pompierii au constatat că dintr-o ghenă în care erau ţevi se degajă fum din cauza unei ţigări nestinse ce a fost aruncată peste materiale combustibile, relatează Agerpres.

"Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului în limitele găsite, dar şi pentru evacuarea fumului. Nu au fost victime", a precizat reprezentantul ISU.

Din fericire, nu a fost necesară evacuarea personalului medical şi nici a pacienţilor. 

Reamintim că zece persoane fizice şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ sunt urmăriţi penal de procurorii Parchetului General în dosarul deschis după incendiul izbucnit în noiembrie 2020, la Secția ATI, în care au murit 10 pacienți. Între cei urmăriți penal se numără şase foști manageri interimari ai spitalului, suspectaţi că nu au revizuit riscurile după ce unitatea medicală a devenit una suport COVID, precum și doi medici de la Secția ATI. În ceea ce privește sursa focului, procurorii spun că două asistente medicale ar fi lăsat nesupravegheată o candelă la căpătâiul unui pacient aflat în agonie.

În 14 noiembrie 2020, un incendiu puternic a cuprins Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț, unde erau internați în stare gravă pacienți cu COVID-19. Ei fuseseră mutați de la etajul 3 la etajul 2 al unității medicale cu doar câteva ore înainte de izbucnirea focului.

Mai multe articole despre:
neamt spital judetean neamt fum spital pompieri