Panică la Londra. Un bărbat a fost reținut sub amenințarea armelor în fața Parlamentului
Comportamentul suspect al unui bărbat care se plimba în fața clădirii Parlamentului britanic a atas atenția autorităților, care l-au somat sub amenințarea armei, să rămână nemișcat. Reprezentanții forțelor de ordine, care păzeau una dintre porțile de acces ale instituției, au fost nevoiți să tragă cu arma în momentul în care acesta se pregătea să facă uz de un cuțit.
Incidentul a avut loc în jurul orei locale 11:00 în apropiere de locul înc are teroristul Khalid Masood a intrat din plin cu un vehicul în mulțime.
Oficialii au declarat că individul, cu vârsta de aproximativ 30 de ani, a atras atenția după ce a fugit brusc spre una dintre intrările în curtea parlamentului. Când a fost somat să se oprească, a vrut să facă uz de o armă albă, moment în care polițiștii au tras cu un pistol cu gloanțe de cauciuc, apoi l-au reținut.
Deocamndată nu se cunosc mai multe detalii cu privire la identitatea și intențiile sale, iar momentan, incidentul nu a fost catalogat drept un atac terorist, relatează Reuters.
Mai multe articole despre:
parlament
Londra
suspect
terorist
panică
Westminster
atac londra
Khalid Masood