MENIU

Panică la granița României! O femeie de 42 de ani a fost salvată de doi paramedici care i-au oferit primul ajutor

O femeie de 42 de ani a necesitat îngrijiri medicale urgente în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, pe partea bulgară. Paramedicii din cadrul Detașamentului Giurgiu, care activează în punct, au intervenit rapid, fiind cel mai apropiat echipaj medical disponibil.

Intervenție de urgență la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse

Femeia, aflată în stare de lipotimie, a fost monitorizată atent de echipajul de paramedici până la sosirea unei ambulanțe, care a transportat-o ulterior la un spital din Ruse pentru investigații suplimentare și tratament.

Începând cu vineri, 21 iunie, un echipaj de prim ajutor calificat își desfășoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Ambulanța SMURD este prezentă 24 de ore din 24 pe sensul de intrare în țară, pregătită să intervină în cazuri de urgență medicală.

Această decizie a fost luată având în vedere creșterea numărului de persoane care tranzitează punctele rutiere de trecere a frontierei de stat în perioada sezonului estival. O intervenție rapidă în caz de necesitate medicală este esențială. Punctul de prim ajutor va funcționa până la jumătatea lunii septembrie.

Reamintim că județul Giurgiu se află sub o avertizare meteorologică de tip cod portocaliu de caniculă. Este recomandat ca toți cei care tranzitează Punctul de Trecere a Frontierei să se hidrateze corespunzător pentru a evita problemele de sănătate cauzate de temperaturile ridicate.