MENIU

Panică într-o maternitate! Incendiu. Ce au făcut angajații. Cauza incidentului

Un incendiu a avut loc miercuri seara la Spitalul Judeţean Sibiu, în clădirea în care se află maternitatea, fiind stins de angajaţi, informează ISU Sibiu.

UPDATE: Cauza probabilă a incendiului care a avut loc miercuri seara la maternitatea Spitalului Judeţean Sibiu a fost efectul termic determinat de un termoplonjor lăsat nesupravegheat, informează ISU Sibiu.

Potrivit sursei citate, incendiul s-a produs la etajul 4 al clădirii, într-un salon în care erau internate trei mame, dar care nu se aflau în interior la momentul izbucnirii. Pagubele au fost minore, incendiul fiind lichidat prompt.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat în scurt timp de către angajaţi cu un stingător.

Nu sunt victime şi nu au fost persoane evacuate din spital.

Pompierii au intervenit la faţa locului cu autospeciale de stingere şi ambulanţe SMURD pentru a se asigura că pericolul a fost îndepărtat.

Cauza incendiului este în curs de stabilire, a mai precizat ISU Sibiu. 

 

Sursa foto: afla.oradesibiu.ro

Mai multe articole despre:
incendiu Sibiu maternitate