MENIU

Panică în Coreea de Sud. Ce decizie a luat Banca Centrală din cauza virusului MERS

<p>Epidemia MERS din Coreea de Sud: 19 morți şi 154 de persoane infectate</p>

Focarul de infecție cu virusul MERS (Middle East Respiratory Syndrome) a forțat Banca Centrală din Coreea de Sud să reducă rata dobânzii-cheie, după ce autoritățile au raportat 14 noi cazuri.

Reducerea dobânzi reprezintă o încercare a Băncii Centrale de temperare a scăderii economice care ar putea fi determinată de carantină.

Focarul din Coreea de Sud, cu 122 cazuri de îmbolnăvire și 14 decese, este cel mai mare din afara Arabiei Saudite și a început luna trecută atunci când un om de afaceri sud-coreean în vârstă de 68 de ani a luat boala în urma unei călătorii în Orientul Mijlociu, conform Agerpres.

Până acum nu există niciun vaccin specific împotriva MERS, iar virusul se răspândește de la oamenii bolnavi la cei sănătoși prin contact.

Tulpina de virus care cauzează MERS a fost identificată pentru prima dată în Arabia Saudită în 2012, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Apoi s-a răspândit în întreaga lume spre Europa, America de Nord și Asia, incluzând recent China și Coreea de Sud.

Numărul de cazuri raportat în întreaga lume este de circa 1.100 și afectează persoane din 23 de țări diferite, conform Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Coreea de Sud. Cu toate acestea, majoritatea cazurilor de MERS — mai mult de 85 la sută — s-au înregistrat în Arabia Saudită, precizează OMS.

Rata de mortalitate a MERS este în Orientul Mijlociu de peste 40 la sută, potrivit OMS, iar focarul din Coreea de Sud are o rată de mortalitate de sub 10 la sută.