Panică în Capitală. O conductă de gaze de pe strada Sevastopol s-a spart în urma unui accident
Panică în Capitală. O conductă de gaze de pe strada Sevastopol s-a spart în urma unui accident. Cei care locuiesc în zonă spun că o mașină ar fi trecut pe lângă țeavă și ar fi spart-o. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă oamenii au rămas o noapte fără gaze.
Miercuri, în jurul orei 18, locatatarii au sunat speriaţi la 112, dupa ce au auzit un zgomot puternic şi au simţit miros de gaze. Nu e prima oară când se întâmplă acest lucru, mai exact, ca o maşină să treacă pe lângă această conductă şi să o spargă.
Incidentul e îngrijorător mai ales că în zonă traficul e infernal la orele de vârf. Și asta și pentru că o clinică privată face în zonă lucrări de construcție.
Din informațiile obținute de echipa Realitatea TV, compania a sigilat conducta, a oprit gazul și ar trebui să revină să repare țeava cu probleme.