Panama Papers: Președintele panamez iese la rampă. Ce decizie a luat
Președintele panamez Juan Carlos Varela a anunțat, miercuri, intenția guvernului său de a crea o comisie independentă care va analiza practicile financiare din țară în urma scurgerii de informații de la firma de avocatură panameză Mossack Fonseca, ceea ce a dezvăluit o evaziune fiscală la nivel mondial fără precedent, relatează Reuters.
''Guvernul panamez, prin intermediul Ministerului de Externe, va crea o comisie independentă formată din experți interni și străini, pentru a evalua practicile noastre actuale și a propune adoptarea unor măsuri pe care să le împărtășim cu alte țări, în vederea sporirii transparenței sistemelor financiare și juridice'', a spus Juan Carlos Varela.
O anchetă realizată de către circa o sută de publicații din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea de conturi în paradisuri fiscale aparținând unor 140 de responsabili politici sau personalități din întreaga lume.
Documentele, regrupate sub denumirea de 'Panama Papers', provin de la casa de avocatură panameză Mossack Fonseca, notează Agerpres.
Potrivit Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigații, ce reunește pentru această activitate 370 de jurnaliști din peste 70 de țări, cel puțin 214.000 de entități offshore sunt implicate în operațiuni financiare în peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume.