Pâinea se scumpește cu 10%! Fermierii anunță noi creșteri de prețuri până la toamnă
Pâinea se scumpește cu 10%! Vin vremuri deosebit de grele pentru români! Fermierii anunță noi creșteri de prețuri până la toamnă, iar pâinea s-ar putea scumpi cu 10 procente. Seceta a distrus culturile de grâu, prețul îngrășămintelor s-a triplat, iar scumpirile carburanților și a gazului se vor reflecta din plin în prețul final de la raft.
Pâinea se scumpește cu 10%! Producția de grâu este mai redusă cu aproximativ 20 de procente față de anul trecut, iar în unele zone recoltele au fost distruse de secetă. Cele mai afectate sunt terenurile din zona Moldovei, iar fermierii spun că până la toamnă vom asista la un noul val de scumpiri.
Față de anul trecut, costurile de întreținere ale unei recolte s-au dublat. De vină ar fi seceta, dar și prețurile uriașe la îngrășăminte, gaze și energie electrică.
Fermierii spun că valul de scumpiri ar putea fi evitat doar dacă industria de morărit va cumpăra grâul în campania de recoltare și asta pentru că prețul este mult mai mic.
„Ar fi justificat datorită faptului că îngrășămintele s-au scumpit de 3 ori. Cel puțin cu 10% se vor scumpi. Există și o anumită psihoză. Când te duci la pompă și bagi carburant plus presiunea salariilor, iar psihoza ar putea conduce la scumpiri între 20 și 25%”, a spus fermierul Ion Olteanu.
Într-un singur an, pâinea s-a scumpit cu aproape 23%.