Pâine cu lapte bătut în aluat. Cea mai pufoasă și albă pâine
Dacă ai în plan să frămânți aluat pentru pâine, încearcă rețeta noastră de pâine cu lapte bătut în aluat. Te va cuceri cât de pufoasă și albă va ieși.
Pâinea de casă este, de cele mai multe ori, mai gustoasă decât pâinea din comerț. Controlul ingredientelor este la tine, dar și satisfacția obținerii unui produs preparat în casă. În plus, mirosul aluatului copt, care inundă bucătăria, te poartă cu nostalgie către casa bunicii și al ei carnețel cu rețete culinare. Dintr-un astfel de carnețel avem și noi rețeta de pâine albă și pufoasă, preparată cu lapte bătut.
Laptele bătut oferă aluatului un plus de aciditate, care creează bule de aer în timpul dezvoltării. Nu înlocui laptele bătut cu iaurtul, pentru că îl găsești cu ușurință în magazinele alimentare. Este mai natural decât iaurtul, pentru că nu are nevoie de alte culturi pentru a se forma.
În rândurile de mai jos, îți oferim rețeta completă pentru pâinea cu lapte bătut.
Pâine cu lapte bătut în aluat – Ingrediente
- 500 gr făină
- 25 gr drojdie proaspătă sau 7 gr drojdie uscată
- 1 linguriță zahăr
- 150 ml apă caldă
- 200 ml lapte bătut
- 30 ml ulei
- 1 linguriță sare.
Rețetă de pâine albă și pufoasă – Mod de preparare
Mai întâi, vei pregăti drojdia, așa cum se procedează în cazul oricărui aluat dospit. Pune într-un bol drojdia sfărâmată și adaugă zahărul peste ea. Zahărul este cel care ajută cel mai mult compușii din drojdie să se activeze. Nu îl exclude, pentru că nu îl folosești în cantități mari.
Amestecă bine zahărul cu drojdia până la diluare, apoi adaugă apa caldă și o linguriță de făină. Omogenizează bine amestecul de ingrediente.
Acoperă bolul cu o folie de prospețime și lasă maiaua de drojdie să se dezvolte timp de 10 minute. În acest interval de timp maiaua se va transforma într-o spumă cu multe bule de aer deasupra.
Cum prepari pâine cu lapte bătut în aluat
După ce drojdia s-a dezvoltat suficient, poți trece la frământarea aluatului. Trece făina prin sită în bolul de frământare. Creează un loc adânc la mijloc și pune acolo maiaua de drojdie. Amestec-o cu făina dimprejur, apoi adaugă câte puțin lapte bătut, dar și câte puțin ulei, în timp ce amesteci pentru omogenizare. Presară sarea și frământă aluatul până când devine compact și nelipicios.
Lasă aluatul de pâine la dospit, la temperatura camerei, acoperit cu o folie de prospețime. Timpul de dospire este de aproximativ o oră.
După ce aluatul s-a dospit și și-a mărit consistent volumul, mai frământă-l puțin pentru a-i da formă alungită și pune-l în tava de pâine. Acoperă-l cu folia de prospețime și mai lasă-l la dospit 30-35 de minute.
Încălzește cuptorul la 180 de grade Celsius și coace delicioasa pâine cu lapte bătut în aluat pentru 40-50 de minute. După coacere, scoate-o din tavă pe un grătar au pe un ștergar.
Lasă pâinea să se răcorească pentru a o putea tăia perfect în felii.