Pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului a fost atacată de hackeri. Reacția reprezentanților instituției
Pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului a fost atacată de persoane necunoscute, au anunţat sâmbătă, reprezentanţii Arhiepiscopiei, care au cerut credincioşilor să fie precauţi cu orice apel sau mesaj ar apărea pe respectiva pagină de socializare.
Arhiepiscopia Tomisului a precizat că în prezent pagina de Facebook nu mai este administrată de către reprezentanţii instituţiei.
“Toţi administratorii noştri de pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului au fost eliminaţi din sistemul paginii de către falsul admin «US Media», ca urmare a avertismentului difuzat acum o oră.
Pagina nu mai este administrată de Arhiepiscopia Tomisului la momentul actual”, au precizat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.
“Pentru că ieri paginile de Facebook «Arhiepiscopia Tomisului» şi «Radio Dobrogea» au fost supuse unui atac din partea unui cont «de afacere» intitulat «US Media», cu locaţia aparentă în Vietnam, care a preluat în mod fraudulos anumite atribuţii de administrare ale paginilor sus-amintite, Arhiepiscopia Tomisului a sesizat Facebook şi va formula în cel mai scurt timp o plângere şi poliţiei cu privire la această situaţie”, au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.
Ei fac un apel către credincioşi să fie precauţi în legătură cu orice apel făcut în numele Arhiepiscopiei Tomisului care ar putea să le aducă prejudicii.
“Până la rezolvarea acestei probleme, Arhiepiscopia Tomisului face apel către toţi credincioşii care urmăresc materialele de pe cele două pagini să fie precauţi în legătură cu orice apel, mesaj, solicitare, abordare făcută în numele instituţiei noastre care ar putea să îi prejudicieze în vreun fel. Respingem şi vom reclama autorităţilor orice material care ar putea conţine elemente neconforme cu specificul exclusiv religios şi gratuit al paginilor noastre”, a precizat sursa citată.