Pacienţii dintr-un spital din Paşcani, "trataţi" cu oxigen pentru sudură
Pacienţii îngrijiţi până în februarie anul acesta la Spitalul CF din Paşcani care aveau indicaţie pentru oxigenoterapie au fost "trataţi" cu oxigen tehnic, folosit în activităţile auxiliare de revizii, în loc să li se administreze oxigen medical.
"În data de 14 noiembrie, un inspector al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a efectuat la Farmacia Spitalului CF Paşcani o inspecţie de supraveghere a calităţi medicamentelor, conform planului anual. Cu această ocazie s-a identificat utilizarea în spital a unui oxigen fără autorizaţie de punere pe piaţă, provenit dintr-o sursă neautorizată", a precizat farm. Anca Crupariu, şeful departamentului Politici şi Strategii de la ANMDM, informează ziaruldeiasi.ro.
Oxigenul tehnic se foloseşte pentru repararea şi întreţinerea utilajelor din dotare şi în activităţile de sudură, dezmembrare utilaje, casare şi pregătire pentru livrarea deşeurilor metalice rezultate în urma dezmembrărilor.
După depistarea oxigenului tehnic al Spitalului CF Paşcani, ANMDM a sesizat Inspectoratul General de Poliţie, care în prezent anchetează spitalul sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de medicamente contrafăcute care sunt vătămătoare sănătăţii.